Tânăra jucătoare americană Coco Gauff (18 ani), care va disputa sâmbătă finala probei de simplu feminin de la Roland Garros, împotriva polonezei Iga Swiatek, numărul unu mondial, a reuşit să se califice şi în finala de dublu a turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, alături de compatrioata sa Jessica Pegula, conform Agerpres.
Vineri, în penultimul act, Gauff şi Pegula, favoritele nr.8, au dispus în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4), de compatrioatele lor Madison Keys şi Taylor Townsend.
Ele vor avea ca adversare în finala programată duminică jucătoarele franceze Caroline Garcia şi Kristina Mladenovic, care au dispus la rândul lor, cu 2-6, 6-4, 6-2, de cuplul compus din letona Jelena Ostapenko şi ucraineanca Liudmila Kicenok.
Caroline Garcia şi Kristina Mladenovic au reînceput să joace împreună la dublu în acest sezon. Ele au reuşit să acceadă după şase ani în finala Grand Slam-ului parizian, pe care l-au câştigat în 2016.
În finala de dublu masculin de la Roland Garros, care va avea loc sâmbătă, se vor înfrunta perechile Ivan Dodig/Austin Krajicek (Croaţia/SUA) - Marcelo Arevalo/Jean-Julien Rojer (El Salvador/Olanda/Nr.12)
Parcurs excelent pentru Coco Gauff. Americanca s-a calificat şi în finala de dublu de la Roland Garros
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

11
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
11

18
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
18

37
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
37

29
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
29

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

19
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
19

33
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
33

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.605
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.605

227
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
227

143
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
143

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

100
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
100
















Comentează