Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Părinţii tinerei Mahsa Amini au depus plângere împotriva autorilor arestării fiicei lor

irantrue.com
Mahsa Amini

Părinţii tinerei Mahsa Amini au depus plângere împotriva poliţiei care le-a arestat fiica pe 13 septembrie pentru nerespectarea codului strict vestimentar pentru femeile iraniene, a declarat avocatul familiei, Saleh Nikbakht, citat miercuri de agenţia de presă Isna, relatează AFP.

Tânăra, în vârstă de 22 de ani, a murit pe 16 septembrie într-un spital din Teheran, la trei zile după arestarea ei de către poliţia moravurilor, potrivit Agerpres.

"Părinţii tinerei Mahsa Amini au depus o plângere împotriva autorilor arestării fiicei lor şi (poliţiştilor) care au vorbit cu ea de la sosirea ei la poliţia moravurilor", a spus Saleh Nikbakht.

"Am cerut şefului parchetului şi judecătorului de instrucţie să efectueze o anchetă amănunţită asupra modului în care a avut loc arestarea până la transferul tinerei Mahsa la spital", a explicat avocatul.

El a cerut, de asemenea, autorităţilor să furnizeze "toate înregistrările video şi fotografiile" disponibile în timpul detenţiei tinerei Mahsa Amini la poliţia moravurilor.

Şeful parchetului "a promis că acest caz va fi tratat temeinic şi că toate cererile noastre vor fi luate în considerare", a declarat Saleh Nikbakht.

Potrivit avocatului, şeful parchetului a promis de asemenea "că o echipă medicală desemnată de familia tinerei Mahsa Amini va fi informată despre evoluţia anchetei".

Proteste au loc în fiecare seară în Iran din 16 septembrie, când tânăra iraniană de 22 de ani Mahsa Amini a murit la spital, la trei zile după arestarea ei la Teheran pentru nerespectarea codului vestimentar strict pentru femei din Republica Islamică Iran, cod ce prevede ca femeile să-şi acopere părul în public.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.