Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Paris 2024: Bulă de securitate de 100 de poliţişti şi jandarmi în jurul torţei olimpice

Paris 2024

Torţa olimpică va fi protejată de 100 de poliţişti şi jandarmi într-o "bulă" de securitate în timpul parcursului său în Franţa, de la Marsilia la Paris, înainte de deschiderea Jocurilor, a indicat luni ministrul de Interne, Gerald Darmanin, citat de AFP.

"O sută de poliţişti şi jandarmi vor însoţi" flacăra pe tot parcursul acestei călătorii, inclusiv GIGN, unitatea de elită a jandarmilor, care "în orice moment" va fi "în apropiere", a precizat Darmanin într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

În cadrul acestei "bule", "18 poliţişti şi jandarmi în civil" vor asigura "protecţia apropiată" a purtătorului torţei.

O unitate mobilă de forţă, în jur de 100 de agenţi, plasaţi în faţa şi în spatele convoiului, va fi, de asemenea, însărcinată cu combaterea "tuturor formelor de dezordine publică", a spus ministrul, invocând posibile "sit-in-uri".

Principalul risc de perturbare vine de la colectivele "de ecologişti de ultra-stânga", potrivit lui Gerald Darmanin, care a citat "Saccage 2024", "Derniere Renovation" şi "Les Soulevements de la Terre". El a adăugat că "în acest stadiu, nu există înclinaţii din partea celor de extremă-dreapta".

Ştafeta torţei olimpice va începe la Marsilia pe 8 mai şi se va încheia la Paris în ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor, 26 iulie.

Ştafeta urmează să traverseze "100 de locuri emblematice", "mai mult de 400 de oraşe" şi cinci teritorii de peste mări. Teritoriile ar urma să plătească 150.000 de euro (fără taxe) pentru a vedea torţa trecând.

Securizarea traseului va costa Ministerul de Interne 1 milion de euro, a continuat Darmanin.

Pentru sosirea flăcării la Marsilia, unde sunt aşteptaţi 150.000 de oameni, vor fi mobilizaţi 5.000 de poliţişti şi jandarmi.

Ştafeta torţei va fi şi la Paris pe 14 şi 15 iulie şi va ajunge la mai multe locuri emblematice din capitală, precum Panteonul, muzeul Luvru şi Adunarea Naţională. De asemenea, va trece prin cartierul popular Belleville.

Pentru acest traseu din Paris, 1.600 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi pentru a asigura ştafeta.

În total, 12.000 de candidaţi la purtarea torţei şi de voluntari au fost verificaţi cu atenţie, adică supuşi unei anchete administrative, a mai precizat ministrul Darmanin. Au fost emise 13 avize negative, 10 pentru fapte cu caracter judiciar şi 3 la avizul serviciilor de informaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.