Paris Saint-Germain a fost surclasată de AS Monaco, în deplasare: Lionel Messi şi Kylian Mbappe au lipsit, Neymar a fost titular

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 11-02-2023

Actualizat: 11-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: as.ro

Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franţei şi actualul lider al clasamentului, a pierdut partida disputată sâmbătă în deplasare cu formaţia AS Monaco (scor 1-3), în etapa a 23-a din Ligue 1.

Gruparea din Principat a deschis rapid scorul pe stadionul Louis II, prin Aleksandr Golovin (4), iar apoi şi-a majorat avantajul graţie reuşitei lui Wissam Ben Yedder (18), scrie agerpres.ro.

Parizienii au redus din handicap în minutul 40, prin tânăra speranţă Warren Zaire-Emery, care va împlini 17 ani luna viitoare, înainte ca Ben Yedder să reuşească dubla în prelungirile primei reprize (45+1).

PSG nu a putut conta în acest joc pe starurile Lionel Messi şi Kylian Mbappe, ambii cu probleme medicale, dar l-a avut printre titulari pe brazilianul Neymar.

Acest eşec a picat cum nu se poate mai rău pentru Paris Saint-Germain, care va primit marţi vizita formaţiei germane Bayern Munchen, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

PSG este liderul clasamentului campionatului Franţei, cu 54 de puncte, în timp ce AS Monaco a urcat pe locul secund, cu 47 de puncte, depăşind-o pe Olympique Marseille (46 puncte), care va juca sâmbătă seara în deplasare cu Clermont Foot. Celelalte meciuri sunt programate duminică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri