Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentarii PNL au intrat în grevă japoneză

votcorespondenta

Parlamentarii liberali au intrat de luni, 5 octombrie, în grevă japoneză în semn de protest față de situația privitoare la adoptarea votului prin corespondență.

Astăzi am luat încă o decizie, aș putea să spun chiar extremă din punct de vedere al gesturilor parlamentare. O să avem de luni grevă japoneză a parlamentarilor, mergem la muncă dar vom critica povestea cu votul prin corespondență pe toate canalele, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Totodată, lidera liberalilor crede că este nevoie de o nouă rundă de consultări cu președintele Klaus Iohannis pe această temă.

Vreau să insist, pentru că e o nedreptate să fim băgați în aceeași oală cu PSD, dar cred că la întoarcerea președintelui în țară, fiind pe ultima sută de metri în care putem adopta această lege, a votului prin corespondență, pentru a putea organiza alegerile generale din 2016 având această modalitate alternativă de vot, va trebui să aibă loc o ultimă rundă rundă de consultări, a mai precizat Gorghiu.

Legea votului prin corespondență are ca dată limită începutul lunii noiembrie pentru a putea fi aplicată la alegerile de anul viitor.

La sfârșitul lunii august Partidul Național Liberal consideră că introducerea VOTULUI prin CORESPONDENȚĂ este imperios necesară pentru garantarea deplină a dreptului de vot al tuturor românilor.

Aceasta reprezintă o obligație a statului român, a Parlamentului, care trebuie să-și îndeplinească rolul de unică autoritate legiutoare și să materializeze în lege drepturile prevăzute în Constituție.

Partidul Național Liberal a depus, în Parlament, la începutul lunii martie, proiectul de lege cu privire la VOTUL prin CORESPONDENȚĂ, pregătit împreună cu organizațiile din Diaspora și din țară, dar și cu experți din partea Autorității Electorale Permanente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.