Parlamentarii PSD Arad spun că vor să colaboreze şi cu administraţiile locale PNL din judeţ

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 12-01-2017

Actualizat: 12-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentarii PSD de Arad, senatorul Mihai Fifor şi deputatul Dorel Căprar, au afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că doresc să iniţieze un dialog constructiv cu administraţiile PNL din municipiul reşedinţă şi Consiliul Judeţean, precum şi cu toţi primarii din judeţ, cu privire la problemele de infrastructură, educaţie şi sănătate, ei adăugând că acestea pot fi rezolvate doar printr-o colaborare instituţională, ce presupune întâlniri periodice cu toţi factorii de răspundere.

'Ieşirea de sub spectrul polemicilor politice şi intrarea într-o stare de normalitate este ceea ce Aradul are nevoie la această dată. Am accentuat încă de anul trecut necesitatea unor dezbateri publice, a dialogului, lucru ce implică prezenţa la masa discuţiilor inclusiv a reprezentanţilor societăţii civile. Nimeni nu deţine adevărul absolut şi este bine din când în când ca politicienii şi reprezentanţii autorităţii publice să-şi reamintească acest lucru. Parlamentarii PSD de Arad au deschiderea necesară, au argumentele fundamentate pe seriozitate şi profesionalism, pentru a creiona şi completa o viziune rotundă asupra perspectivelor de dezvoltare ale municipiului şi judeţului', a afirmat senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Senatorul PSD Arad a spus că acum este momentul potrivit pentru ca edilii locali să facă cunoscute problemele cu care se confruntă, pentru ca parlamentarii să poate face amendamente la proiectul de Buget care va intra curând în dezbaterea Parlamentului. El a adăugat că este necesar ca reprezentanţii autorităţilor locale să ridice şi problema celor două pasaje rutiere de pe Centura de nord a oraşului, pentru ca parlamentarii să facă demersurile necesare alocării fondurilor necesare pentru finalizarea acestora, conform Agerpres.

La rândul său, deputatul Dorel Căprar, preşedintele Organizaţiei judeţene PSD Arad, a spus că, în opinia parlamentarilor social-democraţi arădeni, a sosit momentul realizării unei colaborări instituţionale între parlamentarii arădeni şi reprezentanţii autorităţilor publice locale. 'Este imperios necesar ca între toţi parlamentarii de Arad, indiferent de culoarea politică, şi reprezentanţii Primăriei municipiului Arad, Consiliului Judeţean Arad şi Prefecturii judeţului să existe o colaborare instituţională care trebuie să îmbrace forma unui dialog real, deschis în care competenţele individuale, dar şi elementele de percepţie şi iniţiativă să se îmbine în mod constructiv, totul în litera legii şi cu gândul la cetăţeni. Consider că acest tip de întâlniri şi dezbateri pe care le propunem noi pot să primească un caracter permanent, chiar lunar, iar depolitizarea dialogului public dincolo de orgolii şi doctrine este benefică şi necesară. În aceeaşi măsură trebuie să ţinem cont şi de informarea corectă şi transparentă a cetăţeanului, beneficiarul direct al actului legislativ şi administrativ', a afirmat deputatul PSD Arad.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri