Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vot final în Camera Deputaților: Torționarii nu mai primesc pensie de serviciu sau pensie de invaliditate

tortionar

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede încetarea acordării pensiei militare pentru cei care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, care au săvârşit infracţiuni contra umanităţii şi au fost condamnaţi printr-o sentinţă definitivă. Au votat "pentru" 259 de deputaţi, unul a votat "împotrivă", iar unul s-au abţinut. Legea merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

"Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. În cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei", se arată în proiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.