Parlamentarii britanici au votat marţi împotriva unei propuneri care viza să asigure legislativului mai mult control asupra Brexitului deschizând calea pentru ca acesta să poată lua în considerare alternative la acordul Theresei May cu Uniunea Europeană, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Respingerea amendamentului G, cu 321 de voturi împotrivă şi 301 pentru, constituie o victorie pentru Theresa May care era îngrijorată că aprobarea acestuia ar "uzurpa rolul executivului".
Se anticipa că amendamentul G, elaborat de conservatorul Dominic Grieve şi semnat de 74 de parlamentari, avea şanse de a trece, întrucât era sprijinit de parlamentari din mai multe partide. El cerea ca, o zi pe săptămână în februarie şi martie, regula ca activitatea guvernului să aibă întâietate în parlament să fie anulată, oferindu-le aleşilor prilejul de a propune propriile dezbateri asupra Brexitului.
Parlamentul britanic respinge un prim amendament al laburiştilor privind Brexitul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

228
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
228

1.256
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.256

584
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
584

4.711
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
4.711

1.764
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.764

44
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
44

186
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
186

4.466
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.466

2.439
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.439

577
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
577

4.047
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.047

8.882
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.882

4.318
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.318
















Comentează