Parlamentul de la Berlin a cerut interzicerea activităților grupării şiite Hezbollah pe teritoriul german

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 19-12-2019

Actualizat: 19-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul de la Berlin a aprobat joi o moţiune în care îi solicită guvernului cancelarului Angela Merkel să interzică toate activităţile grupării şiite Hezbollah pe teritoriul german, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Printre motivele acestei decizii se află în special ''activităţile teroriste'' ale Hezbollah în Siria.

Moţiunea a fost susţinută de parlamentarii conservatori germani, de partenerii lor social-democraţi din coaliţia guvernamentală şi de cei din Partidul Liber Democrat (de opoziţie). Ea nu are caracter constrângător, dar este menită să sporească presiunea asupra guvernului.

Vezi si: SURSE - Măcel la vârful PNL, după votul pe alocațiile copiilor. Guvernul s-a aruncat în aer în Parlament: 14 deputați PNL + ALDE + PMP au făcut jocul PSD

Documentul subliniază că Germania ar trebui să renunţe la politica sa actuală de diferenţiere a aripilor politice şi militare ale Hezbollah, aceasta din urmă luptând alături de armata preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.

''Bundestagul (camera inferioară a parlamentului federal german) cere guvernului să interzică Hezbollah şi să nu tolereze nicio activitate a reprezentanţilor acesteia în Germania'', se arată în textul moţiunii.

Moţiunea salută eforturile guvernului de a lua măsuri contra susţinătorilor Hezbollah suspectaţi de strângere de fonduri pentru gruparea şiită în Germania, în special prin acordarea de puteri sporite procurorilor în desfăşurarea anchetelor. Totuşi, respectivele măsuri sunt considerate insuficiente.

Uniunea Europeană consideră organizaţie teroristă doar aripa militară a Hezbollah, nu şi pe cea politică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri