Parlamentul European a aprobat joi acordarea pentru cetăţenii britanici a dreptului de a călători fără vize pentru scurtă şedere în Uniunea Europeană după Brexit, inclusiv în cazul absenţei unui acord, transmite AFP potrivit Agerpres.
Raportul elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev a fost adoptat cu 502 voturi pentru, 81 de voturi împotrivă şi 29 de abţineri.
Această exceptare se va aplica cu condiţia reciprocităţii din partea autorităţilor britanice în cazul cetăţenilor UE şi va fi aplicabilă în toate statele Uniunii Europene, cu excepţia Irlandei, ce are propriul acord bilateral cu Regatul Unit, şi în ţările asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia).
Noul act normativ european se va aplica din ziua următoare zilei retragerii Regatului Unit din UE. De la data respectivă, cetăţenii britanici nu vor avea nevoie de viză de şedere în UE pentru cel mult 90 de zile în interiorul oricărei perioade de 180 de zile.
Regatul Unit va fi inclus astfel pe lista celor peste 60 de ţări şi teritorii terţe ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a intra în UE în interes de serviciu, în scop turistic sau pentru vizitarea rudelor şi prietenilor.
Exceptarea de viză nu conferă titularului dreptului de a munci în Uniunea Europeană.
Raportul în acest dosar a fost adoptat miercuri de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), cu 38 de voturi pentru şi opt voturi împotrivă, după mai multe săptămâni de controverse legate de Gibraltar.
Spania - care a fost nevoită să cedeze Gibraltarul după un război din secolul al XVIII-lea cu britanicii - a insistat ca în proiectul de lege europeană Gibraltarul să fie descris drept ''colonie'' a Regatului Unit. Timp de câteva săptămâni, statele membre nu au reuşit să ajungă la un acord cu Parlamentul European întrucât raportorul în acest dosar, britanicul laburist Claude Moraes (care este şi preşedintele LIBE), l-a blocat din cauza folosirii termenului ''colonie'', în timp ce unele ţări membre au luat partea Madridului.
În condiţiile în care Regatul Unit riscă o ieşire abruptă din Uniunea Europeană săptămâna viitoare (12 aprilie), statele UE pun presiune pe Parlamentul European să adopte acest raport în cursul acestei săptămâni, preşedintele PE luând marţi decizia - una destul de rară în astfel de cazuri - de a numi un alt raportor în acest dosar, pe socialistul bulgar Serghei Stanişev.
Unii eurodeputaţi au apreciat că proiectul legislativ este ''ridicol'' şi au acuzat guvernul spaniol de intransigenţă şi politizarea acestei teme înaintea alegerilor naţionale din cursul acestei luni
Parlamentul European a votat - Cetățenii britanici nu vor avea nevoie de viză de scurtă şedere în UE după Brexit
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

77
Americanul de rând începe să resimtă puternic efectele războiului din Orient: Donald Trump încearcă să calmeze spiritele în SUA
77

1.258
Criza din Orientul Mijlociu zguduie piețele - Experții avertizează că petrolul ar putea urca la 150 de dolari pe baril / Trump: 'Numai proştii pot gândi altfel!'
1.258

2.806
Insulele grecești sunt în pericol. Iranul a pus ochii pe ele și pot fi următoarea țintă
2.806

1.688
Viktor Orbán cere Bruxellesului să renunțe la sancțiunile asupra energiei rusești: 'Cea mai gravă amenințare pentru întreaga Uniune Europeană'
1.688

6.865
„Lumea va regreta era tatălui său” – Experții râd de strategia SUA din Iran: „Au ucis un bărbat de 86 de ani, doar pentru ca acesta să fie înlocuit de fiul său radical”
6.865

8.160
Iranul a trimis o nouă rachetă spre Turcia
8.160

95
Comisia Europeană: Statele membre UE au suficient petrol şi gaz, dar preţurile sunt un motiv de îngrijorare
95

100
Comisia Europeană a anunțat o investiție de peste 103 milioane euro în proiecte strategice în domeniul mediului şi al climei
100

4.940
VIDEO SUA și Israelul ar putea viza „bijuteria” Iranului: insula strategică Kharg, care joacă un rol vital pentru industria petrolieră iraniană, noua țintă luată în calcul
4.940

6.140
VIDEO Peisaj apocaliptic în Iran. Ploile negre au acoperit Teheranul/ Picăturile provoacă arsuri ale pielii
6.140

3.833
Putin se aliniază cu noul lider al Iranului: Kremlinul anunță „sprijin neclintit” pentru regimul de la Teheran
3.833

4.418
Cum devine Vladimir Putin marele câștigător al războiului din Iran: Rusia își găsește colacul de salvare
4.418

59
Importurile europene de armament s-au triplat după ce Rusia a invadat Ucraina (raport)
59

















Comentează