Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European a votat sancţionarea Poloniei în baza articolului 7 al Tratatului de la Lisabona

EUCham
polonia, EU

Eurodeputaţii au aprobat joi procedura Comisiei Europene (CE) vizând să sancţioneze reformarea sistemului judiciar şi să plaseze presa din Polonia sub un control strict, considerate de Bruxelles o încălcare a statului de drept, relatează Reuters.

UE a lansat o procedură în baza Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, în cazul în care puterea nu revine asupra deciziei sale până la 20 martie.

Citește și: Simona Halep le-a luat fața adversarelor în 2018: Ce loc ocupă în topul câștigurilor din circuitul feminin și ce titlu a câștigat

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator, la putere) consideră aceste reforme necesare, pentru a pune capăt unui sistem corupt şi a îmbunătăţi eficienţa justiţiei.

Propunerea CE a fost adoptată în PE cu 422 de voturi la 147. Alţi 48 de parlamentari s-au abţinut, scrie news.ro.

Citește și: Surse PSD: cine i-ar lua locul lui Liviu Dragnea după Congresul PSD! Planul din umbră

O asemenea decizie, care necesită unanimitatea celorlalte state membre, pare însă puţin probabilă, cu atât mai mult cu cât premierul ungar Viktor Orban a anunţat deja că se va opune.

Noul premier polonez, Mateusz Morawiecki, care a înlocuit-o pe Beata Szydlo în decembrie, caută să scadă tensiunile cu blocul comunitar. El urmează să se întâlnească, pe 8 martie, cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker.

Citește și: Vești bune pentru femeile gravide: De ce servicii medicale gratuite vor beneficia în 2018

LEGEA CU PRIVIRE LA HOLOCAUST A INTRAT ÎN VIGOARE

Marcând şi mai mult izolarea Poloniei pe scena internaţională, noua lege cu privire la Holocaust a intrat în vigoare joi, în pofida protestelor Israelului şi Statelor Unite.

Noua lege prevede pedepse de până la trei ani de închisoare în cazul celor care vorbesc despre ”lagăre ale morţii poloneze” şi celor care sugerează ”în mod public şi în pofida faptelor” că naţiunea sau statul polonez au fost complici la crime de război comise de Germania nazistă.

Citește și: Un colos auto intră pe piața din România: Ce modele va comercializa anul acesta .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.