Sute de eurodeputaţi se deplasează la Strasbourg pentru prima sesiune a Parlamentului European care va fi găzduită de oraşul francez după izbucnirea pandemiei de COVID-19, deşi mulţi consideră că această revenire este prematură, notează luni novinite.com.
Pe europarlamentarii care vin la Strasbourg îi aşteaptă controale ale temperaturii corporale, purtarea măştii sanitare, interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii şi multiple teste medicale, cu carantină obligatorie la revenirea în Belgia dacă perioada în care se află în afara teritoriului acestei ţări depăşeşte 48 de ore.
Rasa Jukneviciene, o eurodeputată lituaniană de centru-dreapta, a explicat într-o scrisoare adresată preşedintelui PE, David Sassoli, că revenirea la Strasbourg este prea rapidă şi implică numeroase riscuri sanitare.
Conform tratatelor europene, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde se desfăşoară anual 12 sesiuni plenare de câte trei zile. În restul timpului, europarlamentarii lucrează la Bruxelles. Susţinătorii unui sediu unic la Bruxelles acuză frecvent costurile ridicate (aproximativ 114 milioane de euro pe an) ale deplasărilor unui număr de aproximativ 2.500 de persoane din aparatul administrativ al PE şi utilizarea uriaşului complex de la Strasbourg doar patru zile pe lună.
Însă preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat constant nemulţumirea faţă de deciziile preşedintelui PE David Sassoli de a anula, din cauza pandemiei de COVID-19, numeroase sesiuni plenare ce au loc în mod normal la Strasbourg.
Mulţi europarlamentari vor putea ''participa'' de la distanţă, prin videoconferinţă, la sesiunea plenară care începe luni la Strasbourg, în timp ce secretariatul Parlamentului European a trimis doar o treime din personalul care de obicei se deplasează în oraşul francez pentru aceste sesiuni.
De la începutul epidemiei, sesiunile Parlamentului European au avut loc în general prin videoconferinţă, cu prezenţă redusă a europarlamentarilor şi echipelor acestora. Ultima sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg a fost cea din 10-13 februarie 2020.
Parlamentul European revine la normalitate: Sute de eurodeputaţi se deplasează la Strasbourg
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

217
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
217

13
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
13

11
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
11

1.330
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1.330

22
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
22

26
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
26

1.133
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.133

54
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
54

93
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
93

78
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
78

3.012
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.012

108
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
108

6.522
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.522

















Comentează