Parlamentul European şi-a afirmat marţi opoziţia faţă de competiţiile sportive "disidente", cum ar fi proiectul Super Ligii la fotbal, solicitând pe de altă parte mai mult solidaritate şi incluziune în sport, informează AFP, citat de agerpres.
Într-un text care a primit 597 de voturi favorabile (36 împotrivă şi 55 de abţineri), deputaţii europeni reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg se "opun ferm 'competiţiilor disidente' care subminează aceste principii şi pun în pericol stabilitatea ecosistemului sportiv global".
Parlamentul European, în acest text neobligatoriu, a cerut totodată "alinierea culturii sportive europene la valorile UE de solidaritate, incluziune pentru toţi, competiţie deschisă, merit sportiv şi echitate".
Raportorul textului, europarlamentarul polonez Tomasz Frankowski (PPE, dreapta), a estimat că principala provocare este aceea "de a promova modelul european de sport şi de a-l proteja de ameninţări, precum o Super Ligă".
Douăsprezece mari cluburi europene de fotbal au anunţat, în luna aprilie, creare unei competiţii profitabile şi private, bazată pe principiul unui campionat aproape închis şi menită să înlocuiască Liga Campionilor. Proiectul a fost abandonat rapid, în faţa protestelor venite în special din partea suporterilor şi jucătorilor.
Nouă dintre cluburile disidente au renunţat oficial la acest plan, însă Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino au rămas în continuare angajate în proiectul Supe Ligii.
Parlamentul European se opune proiectul Super Ligii la fotbal
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

28
România a învins Elveția pe Stadionul Steaua, într-un prim meci de baraj pentru Campionatul European de rugby Under-18
28

61
Beşiktaş l-a omagiat pe legendarul antrenor Mircea Lucescu: „Nu te vom uita niciodată, campionul centenarului”
61

56
Ianis Zicu vrea să plece de la Farul, după înfrângerea din prelungiri cu Hermannstadt
56

3.346
CTP: M-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa
3.346

127
„O lume întreagă ţi-a scandat numele”: Marica și Iencsi, cuvinte puternice la înmormântarea lui Mircea Lucescu
127

39
Naţionala de handbal feminin tineret a României a încheiat participarea la Trofeul Carpaţi, cu un bilanţ de două victorii şi o remiză, la fel ca Danemarca
39

41
Hermannstadt, victorie în prelungiri cu Farul Constanța
41

74
Sorana Cîrstea, locul 29 mondial şi favorită 5, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Linz
74

51
Rezultatele partidelor din play-off-ului şi play-out-ului Ligii 2
51

30
Naţionala masculină de polo a României a obţinut a patra victorie de la turneul preliminar al Cupei Mondiale – Divizia 2
30

21
FIFA a introdus noi categorii de bilete, şi mai scumpe, pentru Cupa Mondială din acest an
21

49
Chindia Târgovişte a fost învinsă de FC Bihor, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii 2
49

147
După ratarea Mondialului, Italia îl trimite la cârma naționalei pe selecţionerul echipei de tineret
147
















Comentează