Parlamentul European, vot decisiv privind registrul european cu numele pasagerilor

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 12-04-2016

Actualizat: 12-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Eurodeputatii urmeaza sa îsi exprime joi votul definitiv, la Strasbourg, privind instaurarea unui registru european cu date ale pasagerilor curselor aeriene (PNR), instrument antiterorism cerut cu insistenta de unele tari europene, relateaza AFP.

Propusa din 2011 de Comisia Europeana, directiva PNR ('Passenger Name Record') a stârnit discutii ample între Parlamentul European si statele membre, eurodeputatii cerând garantii privind protectia datelor colectate.

Daca va fi adoptat, textul îi va obliga pe transportatorii aerieni sa comunice date privind pasagerii lor (cum ar fi datele de calatorie, itinerarii sau coordonate) statelor europene vizate de un zbor dinspre sau spre o tara terta.

Obiectivul este de a permite statelor membre sa detecteze persoane care nu au fost suspectate de terorism în trecut, dar ale caror date releva un profil suspect.

Statele sunt cele care vor trebui apoi sa alerteze alte tari, daca va fi nevoie.

Directiva urmeaza sa fie supusa joi la vot de eurodeputatii reuniti în sesiune plenara la Strasbourg, în paralel cu un alt text, care instaureaza norme stricte privind utilizarea de date personale în scopuri politice sau judiciare.

Un compromis politic privind PNR a fost gasit în decembrie 2015 între negociatorii Parlamentului si cei ai statelor membre. Însa votul asupra textului a fost apoi întârziat din cauza reticentelor grupurilor parlamentare socialist, liberal si al Verzilor, care au cerut ca propunerea privind protectia datelor personale sa fie votata în acelasi timp.

Dupa atentatele de la Paris, presedintele francez François Hollande a subliniat 'urgenta absoluta' a 'adoptarii fara întârziere' a PNR, în timp ce premierul Manuel Valls, asteptat marti la Strasbourg, a facut apel la 'responsabilitate' din partea eurodeputatilor.

Grupul Partidului Popular European (PPE, dreapta) a salutat faptul ca directiva ajunge în sfârsit sa fie supusa votului în plen, subliniind ca aceasta va reprezenta 'un instrument eficient pentru a lupta împotriva terorismului si crimei organizate'.

Sustinând la rândul lor PNR, socialistii europeni (S&D) au atras totusi atentia ca acesta nu va fi un 'remediu miracol' împotriva atentatelor.

'Cea mai importanta lectie a evenimentelor tragice de la Paris si Bruxelles nu este ca nu dispunem de suficiente informati privind presupusii teroristi, ci ca aceste informatii nu sunt utilizate sau împartasite eficient de catre agentiile nationale', a punctat eurodeputatul socialist britanic Claude Moraes.

Grupul Verzilor a depus la rândul sau amendamente care cer ca datele pasagerilor sa fie pastrate nu cinci ani, ci 12 luni, si ca numai zborurile cu risc - care vin, de exemplu, din Siria sau Turcia - sa fie vizate.

Dupa adoptarea sa de catre Parlamentul European, statele membre vor avea doi ani pentru a transpune directiva în legislatia nationala.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri