Deputații din două comisii-cheie din Camera Deputaților au dat undă verde proiectului de lege care interzice funcționarea sălilor de jocuri la parterul blocurilor. Decizia a fost luată în ciuda opoziției ferme a Guvernului, care atrage atenția că măsura ar putea lovi puternic în mediul economic și ar aduce pierderi serioase la bugetele publice.
Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat și aflat acum la Camera Deputaților va for decizional a primit deja aviz favorabil de la comisia pentru buget și de la comisia pentru industrii și servicii. Ultimul pas înainte de plen este raportul comisiei juridice.
Raportul pozitiv al comisiilor contrazice poziția Executivului, care consideră că interzicerea sălilor de jocuri în blocuri ar reprezenta o restrângere a libertății economice, notează Profit.ro.
Guvernul se opune interdicției
Executivul susține că majoritatea spațiilor comerciale disponibile în orașe și comune sunt la parterul blocurilor, rezultat al planificării urbanistice de dinainte de 1989.
„Considerăm că introducerea unei astfel de prevederi ar conduce la o reducere drastică a numărului de spații autorizate să desfășoare acest tip de activitate și limitarea/îngrădirea operatorilor economici”, arată Guvernul în punctul de vedere transmis Parlamentului.
Guvernul mai avertizează și asupra riscului pierderii locurilor de muncă, precum și al scăderii veniturilor la bugetul de stat și la bugetele locale.
„Această măsură ar conduce la închiderea majorității punctelor de lucru din cadrul fiecărei localități, consecința fiind pierderea locurilor de muncă ale angajaților încadrați în aceste locații, implicit creșterea șomajului și scăderea veniturilor la buget”, precizează Executivul.
Fiscalitate și descentralizare în jocurile de noroc
Guvernul Bolojan a introdus deja măsuri fiscale suplimentare pentru industrie.
De la 1 august 2025, impozitul minim pe veniturile din jocuri de noroc a crescut de la 3% la 4%. În plus, un proiect aflat în așteptare prevede ca autorizarea și taxarea suplimentară a sălilor de jocuri să fie transferată către primării.
Critici din partea ONJN și posibile ajustări
În comisia pentru industrii, au existat și voci care au avertizat asupra impactului economic negativ al interdicției.
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a propus ca legea să introducă criterii diferențiate pentru diverse tipuri de jocuri, de la pariuri sportive la loterie.
Intrarea în vigoare, amânată cu șase luni
Comisia de buget a acceptat ca legea să nu intre imediat în aplicare. Termenul a fost prelungit de la 3 luni la 6 luni, pentru ca operatorii să aibă timp să se conformeze.
După această perioadă, licențele sălilor de jocuri care nu respectă noile reguli vor putea fi retrase.
Urmează votul final în plen
Pentru ca legea să devină realitate, mai este nevoie de avizul comisiei juridice și apoi de votul final din plenul Camerei Deputaților.
Dacă proiectul trece, industria jocurilor de noroc din România ar putea suferi una dintre cele mai mari restricții din ultimii ani.
Comentează