Parlamentul, în fața unei decizii majore - se schimbă definitiv pensiile magistraților? Ilie Bolojan vine cu angajarea răspunderii în forță - marți, ora 14.30 (DOCUMENT)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-11-2025 18:34

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni marți, 2 decembrie, la ora 14:30, în plen reunit, pentru procedura de angajare a răspunderii Guvernului pe proiectul de reformă a pensiilor speciale ale magistraților, au decis Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Termenul pentru depunerea amendamentelor, de către parlamentari, la proiectul pensiilor magistraţilor, a fost stabilit până marţi, 2 decembrie, la ora 8,00.

Guvernul a aprobat vineri proiectul de lege care modifică regimul pensiilor de serviciu, vizând creșterea treptată a vârstei de pensionare și limitarea pensiei la 70% din venitul net din ultima lună de activitate.

Principalele schimbări din proiectul adoptat de Guvern

Executivul a introdus o serie de modificări majore în regimul pensiilor de serviciu ale magistraților:

  • Stabilirea vârstei de pensionare prin raportare la vârsta standard din sistemul public de pensii.

  • Vârsta minimă de pensionare: 49 de ani, valabilă până la 31 decembrie 2026.

  • Condiția de vechime totală în muncă: minimum 35 de ani, introdusă gradual.

  • Creșterea treptată a vârstei de pensionare, cu un an pentru fiecare generație.

  • Etapizarea până la atingerea vârstei standard din sistemul public, urmând ca după ultima etapă să se ajungă la 65 de ani.

  • Introducerea treptată a vechimii de 35 de ani în muncă, nu doar în magistratură.

Proiectul prevede și o nouă regulă privind vechimea asimilată, aplicabilă pentru calculul pensiei de serviciu. Valorificarea celor 5 ani de vechime în funcții asimilate va fi eliminată treptat pe parcursul a 10 ani.

„Perioada de 5 ani vechime în funcţii/profesii asimilate va fi treptat eliminată, cu scăderea unui an de vechime asimilată la fiecare doi ani calendaristici. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2036, această posibilitate va fi complet eliminată. Totuşi, etapizarea are ca obiectiv respectarea principiului securităţii juridice”, precizează Executivul.

Cum va fi calculată pensia magistraților

Proiectul mai stabileşte un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate, înainte de data pensionării.

În plus, se modifică dispoziţiile privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei de serviciu, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare anterior intrării în vigoare a legii, respectiv fără a se lua în considerare vechimea împlinită după intrarea în vigoare a legii, pentru acordarea bonificaţiei de 1%.

Proiectul adoptat de Guvern va fi prezentat marți în Parlament, în procedura angajării răspunderii, urmând ca aleșii să poată depune amendamente înaintea ședinței de plen.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri