Premium
Atunci când misiunea Chang'e-4 a aterizat în craterul Von Karman, la 3 ianuarie 2019, China a devenit prima și singura țară care a aterizat pe partea îndepărtată a Lunii - partea care este întotdeauna orientată cu fața spre Pământ.
Acum, China trimite o altă misiune pe partea îndepărtată, iar de data aceasta, obiectivul său este de a returna pe Pământ primele mostre din "partea ascunsă" a Lunii, scrie Yahoo News.
Misiunea Chang'e-6, lansată vineri, urmează să petreacă 53 de zile explorând bazinul Polul Sud-Aitken pentru a studia geologia și topografia acestuia, precum și pentru a colecta mostre din diferite puncte ale craterului.
Bazinul South Pole-Aitken este considerat a fi cel mai mare și mai vechi crater de pe Lună, acoperind aproape un sfert din suprafața lunară, cu un diametru de aproximativ 2.500 de kilometri (1.550 mile). Craterul de impact are o adâncime de peste 8 kilometri (5 mile).
Oamenii de știință speră că returnarea mostrelor pe Pământ va ajuta la găsirea unor răspunsuri la întrebări de durată despre partea îndepărtată intrigantă, care nu a fost studiată la fel de profund ca partea apropiată, precum și la confirmarea originii Lunii.
"Partea îndepărtată a Lunii este foarte diferită de partea apropiată", a declarat Li Chunlai, designerul-șef adjunct al Administrației Naționale Spațiale Chineze."Partea îndepărtată este compusă în esență din crusta lunară veche și din zonele înalte, așa că există o mulțime de întrebări științifice la care trebuie să se răspundă acolo."
Nu există o adevărată "parte întunecată"
În timpul unei audieri privind bugetul NASA din 17 aprilie, congresmanul David Trone l-a întrebat pe Bill Nelson, administratorul NASA, de ce China trimite o misiune în "partea din spate" a Lunii.
"Vor avea un modul de aterizare pe partea îndepărtată a Lunii, care este partea care este întotdeauna în întuneric", a răspuns Nelson."Noi nu plănuim să mergem acolo".
Fața ascunsă a Lunii a fost uneori denumită "partea întunecată a Lunii", în mare parte cu referire la albumul Pink Floyd din 1973 cu același nume.
Dar fraza este puțin greșită din câteva motive, potrivit experților.
În timp ce partea îndepărtată a Lunii poate părea întunecată din perspectiva noastră, aceasta experimentează o zi și o noapte lunară la fel ca și partea apropiată și primește multă iluminare. O zi lunară durează puțin peste 29 de zile, în timp ce noaptea lunară durează aproximativ două săptămâni, potrivit NASA.
Aceeași parte este întotdeauna orientată spre Pământ, deoarece Luna are nevoie de același timp pentru a parcurge o orbită a Pământului și a se roti în jurul axei sale: aproximativ 27 de zile.
În plus, partea îndepărtată a Lunii a fost mai greu de studiat, ceea ce a dus la porecla "partea întunecată" și a creat un aer de mister.
"Oamenii vor întotdeauna să știe ce se află de cealaltă parte a muntelui și partea pe care nu o poți vedea, așa că este un fel de motivație psihologică", a declarat Renu Malhotra, profesor de cercetare științifică Louise Foucar Marshall și profesor Regents de științe planetare la Universitatea din Arizona din Tucson. "Bineînțeles, am trimis sonde spațiale care au orbitat Luna și avem imagini, așa că, într-un fel, este mai puțin misterios decât înainte".
Mai multe sonde spațiale, inclusiv Lunar Reconnaissance Orbiter de la NASA, care se învârte în mod constant în cerc și realizează imagini ale suprafeței lunare, au ajutat să facă lumină asupra Lunii.
Yutu-2, un rover lunar pe care Chang'e-4 l-a lansat în 2019, a explorat, de asemenea, depozitele libere de rocă pulverizată și praf care acoperă podeaua craterului Von Karman, situat în cadrul bazinului mai mare al Polului Sud-Aitken.
Roverul lunar Yutu-2 a realizat o imagine a sondei lunare Chang'e-4 pe partea îndepărtată a Lunii, la 11 ianuarie 2019
Dar returnarea mostrelor pe Pământ ar permite celei mai noi și mai sensibile tehnologii să analizeze rocile și praful lunar, putând dezvălui cum a apărut Luna și de ce partea sa îndepărtată este atât de diferită de partea apropiată.
Misterele laturii îndepărtate
În ciuda datele orbitale deținute și a eșantioanelor colectate în timpul a șase dintre misiunile Apollo, oamenii de știință încă încearcă să răspundă la întrebări cheie despre Lună.
"Motivul pentru care partea îndepărtată este atât de convingătoare este că este foarte diferită de partea Lunii pe care o vedem, partea apropiată", a declarat Noah Petro, cercetător de proiect la NASA atât pentru Lunar Reconnaissance Orbiter, cât și pentru Artemis III, o misiune care își propune să aducă oameni pe Lună pentru prima dată din 1972. "În toată istoria omenirii, oamenii au putut să privească în sus și să vadă aceeași suprafață, aceeași parte a Lunii".
Însă, în 1959, Uniunea Sovietică a trimis o sondă care a zburat pe lângă partea îndepărtată a Lunii și a capturat primele imagini ale acesteia pentru umanitate.
"Am văzut această emisferă complet diferită: nu era acoperită de fluxuri mari de lavă vulcanică, era împânzită de cratere, avea o crustă mai groasă.Pur și simplu spune o poveste diferită față de partea apropiată", a declarat Petro.
Întoarcerea de mostre cu misiuni robotice și aterizarea oamenilor în apropierea tranziției dintre cele două regiuni lunare la polul sud prin programul Artemis "va ajuta la relatarea acestei povești mai complete a istoriei lunare care ne lipsește în acest moment", a spus el.
Deși oamenii de știință înțeleg de ce o parte a Lunii este întotdeauna orientată spre Pământ, ei nu știu de ce acea anumită parte este orientată permanent spre planeta noastră.Dar ar putea avea legătură cu faptul că Luna este asimetrică, a spus Malhotra.
"Există o oarecare asimetrie între partea care este orientată spre noi și cealaltă parte", a spus ea. "Ce anume a cauzat aceste asimetrii? Ce sunt de fapt aceste asimetrii? Avem puține cunoștințe în acest sens. Aceasta este o întrebare științifică uriașă".
Datele orbitale au dezvăluit, de asemenea, că partea apropiată are o crustă mai subțire și mai multe depozite vulcanice, dar răspunsurile la motivul pentru care se întâmplă acest lucru au scăpat cercetătorilor, a declarat Brett Denevi, geolog planetar la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins.
"Are un tip diferit de compoziție geochimică, cu niște elemente suplimentare ciudate care produc căldură.Există o tonă de modele pentru a explica de ce partea apropiată este diferită de partea îndepărtată, dar nu avem încă datele necesare", a spus Denevi. "Așa că a merge în partea îndepărtată, a lua mostre și a face diferite tipuri de măsurători geofizice este foarte important pentru a desluși acest mister foarte, foarte vechi".
Chang'e-6 este doar una dintre misiunile care se îndreaptă spre partea îndepărtată a Lunii, întrucât NASA are în plan să trimită acolo și misiuni robotice.
Denevi a ajutat la conceperea unui concept de misiune pentru un rover lunar numit Endurance, care va întreprinde un drum lung prin bazinul Polul Sud-Aitken pentru a colecta date și mostre înainte de a le livra la locurile de aterizare Artemis din apropierea polului sud lunar. Apoi, astronauții pot studia probele și pot determina care dintre ele vor fi returnate pe Pământ.
Și totuși, cum s-a format Luna?
Una dintre cele mai fundamentale întrebări la care oamenii de știință au încercat să răspundă este modul în care s-a format Luna. Teoria predominantă este că un fel de obiect a avut un impact cu Pământul la începutul istoriei sale, iar o bucată uriașă care a zburat de pe planeta noastră a format Luna.
Oamenii de știință doresc, de asemenea, să afle cum s-a format crusta lunară inițială.
Fluxurile vulcanice au creat pete întunecate pe Lună, în timp ce părțile mai deschise ale suprafeței reprezintă crusta primordială a Lunii.
"Credem că, la un moment dat, luna a fost în întregime topită și a fost acest ocean de magmă, iar pe măsură ce s-a solidificat, mineralele au plutit în partea de sus a acestui ocean, iar acesta este terenul mai deschis pe care îl putem vedea astăzi", a declarat Denevi. "Să ajungem la întinderile cu adevărat mari de teren viran de pe partea îndepărtată este doar unul dintre obiective".
Între timp, studiul craterelor de impact care acoperă suprafața lunară oferă o istorie a modului în care lucrurile s-au mișcat în timpul primelor zile ale sistemului solar, într-un moment critic în care viața a început să se formeze pe Pământ, a spus Denevi.
"În timp ce se produceau impacturi pe Lună, în același timp se produceau și impacturi pe Pământ", a spus Petro. "Și astfel, ori de câte ori ne uităm la aceste evenimente străvechi de pe Lună, învățăm câte ceva despre ceea ce se întâmplă și pe Pământ".
Vizitarea bazinului Polul Sud-Aitken ar putea fi începutul rezolvării unei multitudini de mistere lunare, a spus Malhotra. În timp ce cercetătorii cred că au o idee despre momentul în care s-a format craterul, probabil acum 4,3 sau 4,4 miliarde de ani, colectarea de mostre de rocă ar putea oferi o vârstă definitivă.
"Mulți oameni de știință sunt siguri că, dacă ne-am da seama de vârsta acestei depresiuni", a spus ea, "aceasta va dezvălui tot felul de mistere despre istoria Lunii".
