Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) București și Compania Națională „Unifarm” S. A. au semnat un memorandum de cooperare.
Documentul a fost semnat de Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București, și Adrian-Marius Dobre, director general Unifarm.
Înțelegerea vizează începutul unei colaborări menite să consolideze relațiile dintre cele două instituții în domeniul transformării digitale și al inovării, în sprijinul îmbunătățirii interacțiunii dintre pacient și sistemul sanitar din România.
Parteneriatul are ca scop identificarea și dezvoltarea unor proiecte comune, cu impact pozitiv asupra eficienței operaționale, digitalizării proceselor și creșterii nivelului de siguranță și transparență în activitățile specifice celor două entități, având în vedere obiectivul comun de a susține sănătatea pacientului ca element al securității naționale, transmite ICI București.
De asemenea, documentul prevede stabilirea unui cadru de cooperare între cele două organizații în vederea schimbului de expertiză, dezvoltării de proiecte și inițiative comune, precum și promovării inovației și a digitalizării la nivel instituțional.
Ce spune directorul ICI București?
„Prin acest memorandum, ICI București își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele de modernizare și digitalizare în domeniile strategice ale societății.
Colaborarea cu Unifarm se înscrie în seria parteneriatelor interinstituționale prin care ne propunem să consolidăm capacitățile digitale la nivel național și să integrăm noile tehnologii în sprijinul unui sistem de sănătate mai eficient și mai orientat către nevoile pacienților din România”, a susținut dr. ing. Adrian Victor Vevera, Director General ICI București.
Poziția Unifarm S. A.
„Ne bucurăm să colaborăm cu ICI București, un institut cu experiență solidă în cercetare și inovație.
Memorandumul semnat astăzi deschide noi oportunități de cooperare pentru îmbunătățirea activităților noastre și pentru susținerea misiunii noastre comune – îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții pacienților”, a declarat dr. Adrian-Marius Dobre, Director General Unifarm S.A.
Explicație foto de la semnarea memorandumului: Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București, și Adrian-Marius Dobre, director general Unifarm.
Comentează