FOTO Participanţi la două evenimente din mediul rural, informaţi despre efectele consumului de alcool şi de droguri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-06-2022

Actualizat: 19-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.co.uk

Participanţii la două manifestări desfăşurate duminică în mediul rural în Alba, Festivalul - concurs de tradiţii şi obiceiuri "Cultură pentru Cultură", organizat în Şona, şi Zilele comunei Galda de Jos, au primit de la reprezentanţii structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne informaţii cu privire la modalităţile de prevenire a victimizării din fapte penale sau contravenţionale, precum şi cele de prevenire a consumului de substanţe cu efect psihoactiv, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Biroului Siguranţă Şcolară, împreună cu jandarmi, specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi consiliere Antidrog Alba şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Alba Iulia, au continuat acţiunile de informare în scopul prevenirii consumului de droguri şi a victimizării din infracţiuni, de orice fel.

 



Reprezentanţii structurilor locale ale MAI au fost în mijlocul participanţilor la Festivalul "Cultură pentru Cultură", desfăşurat la Şona, precum şi la manifestările prilejuite de Zilele comunei Galda de Jos.

"Cadrul relaxat al acestor manifestări a fost perfect pentru abordarea unor subiecte legate de prevenirea victimizării din furturi, infracţiuni comise cu violenţă, trafic de persoane sau din accidente rutiere. Cel mai dezbătut subiect a fost cel al consumului de substanţe interzise şi a fost abordat atât cu tinerii, cât şi cu adulţii, pentru că prevenţia începe cu timpul acordat copiilor încă de la vârste fragede, cu încrederea pe care le-o oferim, cu construirea unei relaţii pe care să se poată baza ori de câte ori se vor lovi de situaţii riscante", transmite sursa citată.

 



Au fost folosite toate cele trei tipuri de ochelari (ochelarii care induc efectele consumului de alcool, ochelarii care induc efectele consumului în versiunea noapte şi ochelarii care induc efectele consumului de droguri) care simulează starea de deteriorare produsă de alcool sau alte substanţe psihotrope.

 



"Cei care i-au încercat au putut observa cât de mult sunt afectate funcţiile motrice şi cognitive ale unei persoane aflate sub influenţa drogurilor sau a alcoolului", se arată în comunicat.

Activităţile au fost realizate cu sprijinul Centrului de Cultură "Augustin Bena" din cadrul Consiliului Judeţean Alba.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri