Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce prim miniștri propun partidele politice

Deși multă lume vehiculează un scenariu politic în care și după alegerile parlamentare din noiembrie/decembrie premier va rămâne tot Dacian Cioloș, partidele politice care vor participa la alegerile parlamentare din acest an nu au altă variantă decât să vină în fața alegătorilor cu o propunere clară, asumată, de premier, care să vină și cu un program de guvernare și cel puțin o idee despre posibila echipă de guvernare.

Vezi și: Acuzaţii FĂRĂ PRECEDENT: Jurnalişti români plătiţi de puciştii turci

Au partidele la acest moment aceste nume pregătite, asumate? La nivel oficial , nu, dar uitându-ne la oferta lor de cadre, nu ar trebui să ne fie greu să facem niște propuneri:

PSD:

- La acest moment, PSD se află în situația de a avea o ofertă extrem de variată de prim miniștrii. Practic, oricine, pe gustul oricui. Liviu Dragnea, pentru tot activul pesedist, de la baron local la simplu postac care se simte mândru cu așa lider cu mână forte. Victor Ponta, iubirea eternă a iubitorilor de USL, cel mai bun prim ministru din istoria universului. Sau, nu râdeți, sunt voci care șușotesc așa, și îi gâdilă un pic urechea sociologică, Vasile Dâncu, ca reprezentat al atât de așteptatei reforme a PSD.

PNL:

- Despre liberali se aude că ar fi dispuși să renunțe la funcția de prim ministru pentru o susținere a lui Cioloș, de exemplu. Eu nu cred în acest scenariu. Din contră, cred că PNL poate veni cu un nume solid, care să arate că partidul își asumă jocul electoral corect și vrea cu adevărat să guverneze. Singurul nume din PNL care are profil de prim ministru este copreședinta Alina Gorghiu. De ce? Pentru că este liderul care și-a asumat tot ce înseamnă conducerea partidului, cu bune și cu rele, este cea care și-a creat deja o echipă de oameni din partid cu care să lucreze. Avem așadar omul, avem și o echipă.

Vezi și: Lia Olguța Vasilescu: Mi s-a cerut să fac DENUNȚURI împotriva lui Klaus Iohannis

USR/ USB:

- Aici, discuția este extrem de interesantă. Dacă în campania pentru locale, vectorul de imagine și de vot a fost Nicușor Dan, pentru alegerile parlamentare, cu totul altcineva ar putea fi motorul partidului, și, implicit, de ce nu, o posibilă nominalizare pentru o iluzorie funcție de prim ministru. Iar această persoană este Clotilde Armand. Care, în mod surprinzător, a prins mult mai bine la electoratul din afara Bucureștiului și care își construiește cu grijă, zilnic, imaginea de politician veritabil. Inclusiv cu inerentele derapaje.

PMP:

- Deși PMP nu pare a juca la aceste alegeri cu gândul la un scor mare (ținta lor fiind alegerile din 2020, cu un scor în jurul a 30%), nici nu trebuie să stăm mult pe gânduri când vine vorba de propunerea lor de prim ministru. Doar îl au în rândul lor pe cel care se consideră cel mai bun prim ministru: Traian Băsescu.

Bun, și unde e Cioloș pe aici? Fix acolo unde a fost și în noiembrie anul trecut. Cioloș este alegerea străzii, a tinerilor frumoși și liberi, a celor care vor o depolitizare totală a societății românești și care l-au transformat pe Cioloș într-un simbol, într-un motiv de adulație.

Cât îl va ajuta acest lucru să rămână în funcție rămâne de văzut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.