Platforma „Demnitate și Adevăr” solicită președintelui R.Moldova, Maia Sandu, președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrului, Natalia Gavriliță, să urgenteze depunerea cererii de aderare la UE, în rând cu Ucraina și Georgia pentru a primi o perspectivă europeană clară, conform deschide.md.
Potrivit unui comunicat al formațiunii, războiul din Ucraina a schimbat radical paradigma politică din întreaga lume, și în acest context, „având întregul suport al României și deschiderea fără precedent a înalților oficiali europeni”, Platforma DA consideră că R.Moldova trebuie să fie „parte a comunității lumii civilizate, fără jumătăți de măsură și nu doar prin declarații politice”.
„Platforma DA se declară solidară și insistă pe consolidarea societății pe probleme de securitate și va susține public orice pas de apropiere de statele lumii civilizate și democratice”, se precizează în comunicat.
Amintim că anterior, și fostul premier și ex-lider al PLDM, Vlad Filat, a solicitat Maiei Sandu să depună cât mai urgent cererea de aderare la UE. „Când istoria ne oferă șansa, să transformăm un rău eminent în bine, să nu o ratăm”, a precizat Filat într-o postare pe o rețea de socializare.
Comentează