Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Partidul Democrat răspunde criticilor primite din partea lui Barack Obama

Obama, casual

Membrii Partidului Democrat din Statele Unite au respins criticile fostului lider de la Casa Albă, Barack Obama, confrom cărora formațiunea politică s-ar îndrepta, prin politicile pe care le propune, prea mult către ideologia de stânga, relatează site-ul cotidianului The Guardian, conform Mediafax.

Candidații democrați pentru cursa prezidențială din Statele Unite care va avea loc în 2020 au respins avertismentele transmise vineri de Barack Obama în legătură cu tendința de orientare către stânga a Partidului Democrat, riscând astfel să piardă sprijinul electoratului.

Mesajul fostului șef de stat, deși nu a fost adresat în mod explicit unor anumiți oficiali din cadrul partidului, i-a vizat pe senatorii Elizabethh Warren și Bernie Sanders, favoriți ai cursei prezidențiale. Cei doi membri ai Partidului Democrat au făcut apel la politici și schimbări structurale masive, care ar altera în mod dramatic rolul pe care autoritățile îl asumă în viețile americanilor. Ramura de orientare centristă a partidului a atras atenția asupra faptului că un candidat de orientare extremă-stânga ar putea influența în mod negativ susținătorii democrați moderați care au un rol central în schimbarea de la președinție a lui Donald Trump.

Răspunzând criticilor transmise de fostul lider de la Casa Albă, Sanders a transmis, în cadrul unui forum din Long Beach, că „nu va distruge sistemul”. „Când vorbesc despre asigurarea sănătății ca fiind un drept uman și ca sfârșind rușinea americanilor de a fi singura țară din lume care nu garantează îngrijirea sănătății pentru fiecare bărbat, femeie și copil, nu înseamnă că distrug sistemul (...) asta înseamnă să facem ce trebuia făcut în urmă cu 30 de ani”, a declarat oficialul democrat.

Complementar, senatorul democrat al statului New Jersey, Cory Booker a făcut apel la membrii partidului să își canalizeze energia pentru sprijinirea numărului mare de candidați democrați în cadrul scrutinului electoral din 2020. „Haideți să încetăm să ne distrugem unii pe ceilalți, să încetăm să trasăm linii artificiale. Am obosit, în contextul acestor alegeri, să îi aud pe oameni spunând 'Ei bine, dacă această persoană este aleasă, nu îi pot susține', și apoi alți oameni spunând 'Dacă această persoană este aleasă, nu îi pot susține'. Glumiți!?”, a declarat oficialul democrat.

Fostul preşedinte american Barack Obama a lansat un apel la moderaţie adresat politicienilor din cadrul Partidului Democrat înscrişi în cursa prezidenţială, îndemnându-i să evite "distrugerea sistemului" prin politici cu tendinţe puternice de stânga.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.