Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Părţile aflate în conflict în Libia au semnat un armistiţiu, la nivel naţional şi permanent, care intră în vigoare 'imediat'

Twitter
libia tripolii explozii

Părţile aflate în conflict în Libia au semnat vineri un armistiţiu - la nivel naţional şi permanent - care intră în vigoare ”imediat”, după cinci zile de negocieri la Geneva, sub egida ONU, care a salutat o ”cotitură” către pace, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Această realizare reprezintă o cotitură importantă către pace şi stabilitate în Libia”, a subliniat Misiunea ONU de susţinere în Libia (MANUL), care a transmis în direct ceremonia de semnare a acordului.

Ceremonia a durat aproxmativ zece minute şi a fost urmată de un ropot de aplauze, în Sala Palatului Naţiunilor Unite, la Geneva, folosită în reuniunile regulate ale Conferinţei Dezarmării.

Citește și: Mesaj de ultim moment al ministrului Marcel Vela: ‘De astăzi, ne despărțim’

Libia - cuprinsă de haos după căderea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi - este sfâşiată în prezent între două puteri rivale, Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONu, cu sediul la Tripoli, şi autorităţiledin est, aliate mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om în această regiune, susţinut de o parte a Parlamentului ales şi de către preşedintele acestuia, Aguila Saleh.

Fiecare parte este susţinută de actori străini.

Negocierile interlibiene s-au accelerat în ultimele săptămâni, în vederea definirii la Geneva a condiţiilor unui armistiţiu durabil.

”Drumul a fost lung şi dificil în anumite momente. Patriotismul dumneavoastră v-a permis să avansaţi şi să ajungeţi la un acord de încetare a focului”, a subliniat emisarul ONU pentru Libia Stephanie Williams.

Pentru populaţia epuizată de confruntări armate şi disensiuni, acest armistiţiu permanent este o rază de speranţă.

”Sper ca generaţiile viitoare de libieni să considere acordul de azi o primă etapă curajoasă şi esenţială în vederea ajungerii la o soluţionare globală a crizei libiene, care a durat prea mult timp”, a subliniat şefa interimară a MANUL Stephanie Williams.

Citește și: Decizie radicală a Anei Birchall: ‘Nu mai candidez pentru un nou mandat!’

”Avem multă, multă treabă de făcut în zilele şi săptămânile următoare pentru a pune în aplicare angajamentele din acod”, a avertizat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.