DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pas DECISIV - Propunerea de modificare a Constituției a fost înregistrată la CCR

www.ccr.ro
CCR

Curtea Constituţională a României va discuta pe 17 septembrie propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, au precizat, pentru AGERPRES, oficial ai CCR.

Actul normativ a fost adoptat marţi în plenul Senatului.

Potrivit articolului 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Instanţa constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.

"Decizia prin care se constata că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale", mai prevede articolul 23.

Articolul 20 prevede că la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.

Conform articolului 21: "Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. (2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora".

Citește și: Victor Ponta a scăpat porumbelul: Sorin Grindeanu nu s-a înscris în PRO România pentru că e 'puțin curajos' .

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori "pentru" şi 13 "contra" (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reiterat marţi că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie.

De asemenea, plenul Senatului a dat un vot pozitiv şi pentru cele două amendamente adoptate de către Camera Deputaţilor la propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei. Senatorul Şerban Nicolae (PSD) a precizat că este vorba despre amendamente de natură tehnică.

"Faţă de iniţiativă au fost două amendamente la nivelul Camerei, care nu se referă la textul în sine, al articolului 48, ci sunt de tehnică normativă. Şi anume, faţă de articolul unic, aşa cum a fost supus el dezbaterii Camerei Deputaţilor iniţial, au fost introduse articolele I şi II. Articolul I a detaliat faptul că actuala Constituţie a fost revizuită prin Legea 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003. Iar articolul II arată că revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum organizat potrivit dispoziţiilor articolului 151 din Constituţia României, republicate", a explicat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.

În debutul dezbaterilor, Iuliana Scântei (PNL) a declarat că proiectul este "viciat pe procedură" şi că, indiferent de votul acordat în Senat, procedura nu este conformă cu Legea fundamentală. Ea a cerut convocarea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, pentru a stabili că în dezbaterea acestei iniţiative Senatul este prima Cameră sesizată.

Şerban Nicolae (PSD) a arătat că în cazul modificării Constituţiei nu se aplică procedura utilizată în cazul legilor organice sau ordinare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.