'Pașapoarte COVID-19' în UE pentru susținerea economiei. Tomac: 'Turismul reprezintă 10% din PIB-ul european'

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

Președintele PMP, Eugen Tomac, anunță că miniștrii Turismului din UE vin cu o propunere în contextul crizei de sănătate publică: “pașapoarte COVID-19” pentru a încuraja turismul, care reprezintă 10% din PIB-ul european.

Citește și: DOCUMENT România infectată de COVID-19, pe județe. Unde sunt raportate 19 cazuri pozitive

„UE va introduce, cel mai probabil, “pașapoarte COVID-19” pentru a încuraja turismul

Propunerea Miniștilor Turismului din UE vine în contextul crizei de sănătate publică ce a generat restricții privind circulația persoanelor atât în interiorul, cât și în afara granițelor naționale.

Relansarea turismului este vitală pentru economia UE, având în vedere că veniturile din acest sector reprezintă 10% din PIB-ul european. De asemenea, aproape 12% dintre angajații din UE lucrează în industria serviciilor de vacanță.

„Pașaportul” se va baza pe un protocol de călătorie valabil în toate statele membre pentru sosirile și plecările turiștilor, urmând să fie aprobate coridoare speciale de călătorie.

Pentru redresarea declinului economic și garantarea revenirii la normal sunt necesare măsuri proactive imediate, pe termen mediu și lung, implementate la nivel național, dar și la nivel european”, se arată pe pagina de Facebook a lui Eugen Tomac.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri