Paşcanu a înscris un gol pentru Ponferradina. Echipa românului s-a impus marcând trei goluri pe final, după ce a fost condusă cu 2-0

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-04-2022

Actualizat: 23-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: LCFC.com

Fotbalistul echipei Ponferradina, Alexandru Paşcanu, a înscris un gol în meciul câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Fuenlabrada, în etapa a XXXVII-a a ligii secunde din Spania, potrivit news.ro.

Fuenlabrada a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Kante ’37 şi Bouldini ’41.

Oaspeţii au revenit şi s-au impus datorită golurilor înscrise de Enrich ’89, Paşcanu ‘90+2 şi Ojeda ‘90+9.

În minutul 90+10, de la Fuenlabrada a fost eliminat Belman.

Ponferradina a ratat un penalti în minutul 69.

Paşcanu a evoluat pe toată durata partidei, în timp ce celălalt român de la Poonferradina, Paul Anton, a fost rezervă.

Ponferradina ocupă locul 7 în clasament, cu 57 de puncte, iar Fuenlabrada este pe 21, cu 29 de puncte. Lider este Eibar, care are 68 de puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri