Pașii pe care trebuie să îi urmezi când îți găsesți mașina avariată. Cât timp ai la dispoziție pentru a anunța Poliția

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 13-02-2025 01:42

Actualizat: 13-02-2025 03:42

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia Images

Orice șofer se poate confrunta cu această situație neplăcută, însă este esențial să acționezi rapid și corect. Există două scenarii principale: fie autorul accidentului este cunoscut, fie acesta a părăsit locul faptei fără să lase informații de contact.

1. Dacă autorul incidentului este cunoscut

În primul rând, evaluează daunele și fotografiază mașina din mai multe unghiuri, inclusiv împrejurimile parcării, pentru a avea dovezi clare. Dacă persoana care a provocat incidentul este prezentă, puteți încerca să soluționați amiabil situația.

Pentru acest lucru, trebuie completat formularul de constatare amiabilă, care trebuie să includă:

  • Datele de identificare ale ambelor părți
  • Informațiile despre mașinile implicate
  • O schiță a accidentului
  • Observații privind incidentul
  • Locul, data și ora producerii accidentului
  • Avariile constatate
  • Detalii despre asigurător
  • Semnăturile ambelor părți
  • Cu acest document, reparația mașinii se poate face prin asigurarea RCA a șoferului vinovat.

2. Dacă autorul accidentului a părăsit locul faptei

Dacă ai descoperit că mașina ta a fost avariată și vinovatul a plecat fără să lase date de contact, este necesar să raportezi incidentul la Poliție în maximum 24 de ore. Legislația impune conducătorilor auto implicați în accidente soldate doar cu pagube materiale să:

Mute vehiculul în afara carosabilului sau cât mai aproape de bordură și să-l semnalizeze corespunzător.

Se prezinte la Poliție în termen de 24 de ore pentru întocmirea procesului-verbal de constatare.

Dacă autoritățile nu reușesc să identifice vinovatul, reparațiile vor fi suportate de către proprietarul mașinii avariate.

În cât timp trebuie raportat un accident?

Dacă îți găsești mașina lovită în parcare, ai la dispoziție 24 de ore pentru a raporta incidentul la Poliție. În caz contrar, riști o amendă de până la 825 de lei și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.

Conform Art. 79 din Codul Rutier, accidentele rutiere în care există doar pagube materiale trebuie raportate autorităților în cel mult 24 de ore de la producere pentru întocmirea documentelor de constatare. Acestea sunt considerate accidente ușoare de circulație, atâta timp cât nu au existat victime.

Cât timp poți circula cu mașina avariată?

După ce ai obținut autorizația de reparație, ai la dispoziție maximum 30 de zile pentru a remedia avaria.

Art. 148 (20) din OUG 195/2002 precizează că este interzisă circulația cu un autovehicul avariat mai mult de 30 de zile de la producerea accidentului. Dacă nu respecți acest termen, nu vei mai avea dreptul de a conduce mașina pe drumurile publice.

În cazul în care vinovatul nu este identificat, costurile reparației vor fi suportate de proprietarul mașinii avariate.

 

 

 

 

 

 

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri