Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patricia Matei, consultant în comunicare: `Și în România, la fel ca în multe alte țări, se duce un război hibrid, al informației, ale cărui mize sunt uriașe`

Facebook
Patricia Matei

„Dacă privim cu atenție la ceea ce se întâmplă zilele acestea în spațiul public și în media, vom observa că și în România, la fel ca în multe alte țări, se duce un război hibrid, al informației, ale cărui mize sunt uriașe”, a spus Patricia Matei, consultant în comunicare.

„De la propagandă și dezinformare până la atacuri cibernetice și fake news, toate acestea sunt instrumente ale războiului hibrid, un tip de conflict în care se folosesc tactici de manipulare a maselor. Analizând ceea ce se întâmplă în România, aș vrea să remarc două lucruri. În primul rând, toată această avalanșă de știri – multe dintre ele false sau exagerate – nu face altceva decât să țină publicul captiv, cu ochii ațintiți în televizoare sau în telefoane, conectat 24 din 24 la informație, însă rupt de realitate. Distragerea atenției de la ceea ce este important și redirecționarea interesului public către anumite subiecte sunt două strategii ale războiului hibrid. O altă chestiune pe care aș vrea să o menționez și asupra căreia atrag atenția este modul în care oamenii sunt manipulați și răspund, ca într-un model stimul – răspuns, la informațiile pe care le primesc, informații care sunt, de multe ori, alarmiste sau false”, a declarat Patricia Matei.

Referitor la ce poate face publicul pentru a nu cădea în capcana fake news-ului, Patricia Matei a explicat: „Acțiunile de manipulare a maselor au întotdeauna un scop precis și caută să genereze o anumită reacție. Propaganda și manipularea sunt strategii subtile, deci greu de depistat. Ce poate face publicul consumator de media – fie ca vorbim aici despre mass media sau despre rețelele sociale – este să verifice atent informațiile pe care le primește și să nu reacționeze la teamă sau la panică. De multe ori, acestea două sunt create artificial”.

Patricia Matei are o experiență de peste cinci ani în domeniul comunicării și al relațiilor publice și este fondator și CEO al agenției de consultanță în comunicare Rendinsky Media Com.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.