Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patrick Mouratoglou rupe tăcerea: 'Te susţin sută la sută în această luptă, Simona. Până la capăt'

sport.ro
simona halep patricl mouratoglou

Antrenorul Simonei Halep, francezul Patrick Mouratoglou, a transmis, prin intermediul unei reţele de socializare, că o va susţine pe jucătoarea română de tenis până la capăt în lupta sa pentru a demonstra că este nevinovată după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping, scrie Agerpres.

''Te susţin sută la sută în această luptă, Simona. Până la capăt'', a scris tehnicianul pe Instagram Story.

"Aşa vom face", i-a răspuns Simona.

Halep s-a antrenat din februarie la academia Patrick Mouratoglou din Nisa, iar din aprilie Patrick a devenit antrenorul jucătoarei române cu normă întreagă.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.

''Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele'', a scris Halep, fost lider mondial, în reţeaua de socializare amintită.

''În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală'', a mai spus Halep.

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ''Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani''.

''Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)'', a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters.

''Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)'', a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.

Halep, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, potrivit APA, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.