Existenţa celor peste 40.000 de brokeri de asigurări va fi grav periclitată de măsura plafonării comisioanelor propusă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu consecinţe nefaste care se vor produce asupra sutelor de mii de clienţi şi parteneri din domenii conexe, avertizează Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare din România (PRBAR), conform Agerpres.
"Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare (PRBAR) din România atrage atenţia asupra numeroaselor vicii de legalitate care afectează Proiectul şi care, pe de o parte, fac certă desfiinţarea actului normativ propus în cadrul unui control de legalitate ce va fi declanşat iar, pe de altă parte, va avea consecinţe socio-economice deosebit de grave care nu au fost avute în vedere la redactarea Proiectului şi care vor conduce la exacerbarea crizei existente pe piaţa asigurărilor RCA din România. Plafonarea comisioanelor poate conduce la un scenariu în care aproximativ 20.000 de distribuitori independenţi sunt eliminaţi de pe piaţă în decurs de maximum 2-3 luni. În această ipoteză, aproximativ 700.000 de poliţe de asigurare vor trebui emise direct de societăţile de asigurări, care nu pot crea această capacitate operaţională într-un timp scurt. Consecinţa directă va consta în existenţa, în fiecare lună, a aproximativ 350-500 de mii de consumatori care vor întâmpina reale probleme în accesarea produselor de asigurare - adică efectul exact contrar celui indicat în nota de fundamentare a Proiectului", se arată într-un comunicat al PRBAR transmis marţi AGERPRES.
Prin urmare, Patronatul solicită excluderea din Proiect a prevederilor care vizează plafonarea comisioanelor de distribuţie şi solicită invitaţie la toate consultările/întâlnirile de lucru care vor avea loc cu privire la acest Proiect, în scopul susţinerii punctului de vedere.
Potrivit patronatului citat, proiectul care vizează plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă de 6 luni încalcă normele de tehnică legislativă privind evaluarea impactului actului normativ, anterior publicării, şi prevederile legislaţiei europene şi naţionale din domeniul Concurenţei
Pe de altă parte, plafonarea comisioanelor de intermediere la cel mult 5% din cuantumul primei brute va conduce la eliminarea de pe piaţă a multor distribuitori care, în acest context, nu vor fi în măsură să-şi acopere nici costurile de funcţionare. Aşadar, va avea loc o reducere masivă a distribuţiei independente de asigurări, care este o componentă esenţială a pieţei de asigurări, subliniază sursa.
"Scăderea dramatică a numărului de distribuitori va afecta grav pe termen mediu şi lung interesele consumatorilor, dat fiind că infrastructura şi serviciile puse la dispoziţie de distribuitori reprezintă principala modalitate de accesare a produselor de asigurare. Totodată, scăderea numărului de distribuitori va întârzia apariţia/dezvoltarea unor noi societăţi de asigurări pe piaţa RCA, întrucât în absenţa distribuţiei independente investiţia unui astfel de operator va fi mai costisitoare şi, în acelaşi timp, mai riscantă, fiind necesară dezvoltarea, de către fiecare asigurător, a propriei infrastructuri de distribuţie a asigurărilor", se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii din industrie explică, în context, că fiind parte a cheltuielilor de vânzare a poliţelor de asigurare, comisioanele de distribuţie sunt deja plafonate indirect şi, totodată, nu influenţează tariful de primă final, întrucât sunt parte a cheltuielilor administrative care în niciun caz nu pot depăşi 25% din tariful de primă.
Potrivit acestora, o dată cu plafonarea (reducerea) tarifelor de primă practicate de asigurători are loc oricum o reducere a veniturilor distribuitorilor, dată fiind relaţia de interdependenţă dintre cele două şi faptul că toate comisioanele sunt exprimate în procent din cuantumul primei.
"Ca o consecinţă firească a celor de mai sus, plafonarea comisioanelor nu are efecte în sensul "combaterii creşterii excesive a preţurilor" întrucât nivelul comisioanelor afectează exclusiv relaţia distribuitorului cu asigurătorul, neavând efecte asupra consumatorului final", subliniază comunicatul.
Documentul citat menţionează, de asemenea, că potrivit legislaţiei europene şi naţionale din domeniul concurenţei, măsura plafonării va conduce la alinierea involuntară a comisioanelor practicate de toţi distribuitorii de pe piaţă. Indiferent care ar fi fost comisioanele practicate de aceştia anterior plafonării (mai mici sau mai mari decât plafonul de 5%), odată stabilit nivelul comisioanelor prin acte normative cu forţă obligatorie, acestea vor tinde către valoarea impusă la nivelul întregii pieţe, cu consecinţa eliminării oricărei diferenţieri între agenţii economici, chiar dacă împrejurările specifice activităţii fiecăruia (calitate servicii, volum de tranzacţii, dinamica piaţei, etc.) ar fi impus un comportament diferit, consideră Patronatul Brokerilor de Asigurare.
Acest fapt va genera dificultăţi reale din punct de vedere concurenţial, dat fiind că în cazul distribuitorilor, comisionul de distribuţie reprezintă chiar preţul serviciilor pe care le prestează, au precizat reprezentanţii PRBAR.
În aceste condiţii, adoptarea Proiectului în forma publicată în data de 18 februarie creează riscul real al unei proceduri de infringement declanşată împotriva României, în baza art. 258 TFUE (Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, n.r.), avertizează patronatul brokerilor de asigurări.
Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare avertizează. Plafonarea comisioanelor poate conduce la eliminarea de pe piaţă a 20.000 de brokeri
București
13°C
Articole Similare

1.958
Adrian Negrescu îl ceartă pe Bogdan Ivan: Firmele românești riscă să se închidă, magazinele pot rămâne fără marfă, din cauza lipsei de motorină
1.958

2.011
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.011

2.962
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
2.962

59
Românii produc cele mai puține deșeuri din Uniunea Europeană
59

5.575
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
5.575

67
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
67

6.399
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
6.399

3.523
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
3.523

3.919
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.919

1.283
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.283

69
KFC România se extinde în Republica Moldova
69

3.414
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
3.414

204
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
204
















Comentează