Patru medici cardiologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti au demisionat în ultimele trei săptămâni, conducerea unităţii făcând apel la medicii de această specialitate să ajute spitalul pentru acoperirea gărzilor.
Managerul SJU Ploieşti, Bogdan Nica, a declarat joi, pentru AGERPRES, că la nivelul unităţii sanitare au fost acoperite toate gărzile până luni, însă face apel la toţi medicii de specialitate cardiologie să ajute spitalul cu gărzi.
Nica a precizat că situaţia este una complicată, în condiţiile în care la nivelul SJU sunt zilnic circa 300 de prezentări la urgenţe, iar în medie se fac aproximativ 50 de consultaţii pe zi la cardiologie.
În urma demisiei celor patru medici, la SJU Ploieşti mai rămân patru cardiologi, dintre care doar trei pot face gărzi.
Patru medici cardiologi de la SJU Ploieşti au demisionat; conducerea face apel pentru acoperirea gărzilor
București
-2°C
Articole Similare

33
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
33

27
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
27

25
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
25

67
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
67

38
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
38

45
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
45

26
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
26

46
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
46

31
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
31

9
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
9

23
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
23

1.041
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
1.041

37
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
37

















Comentează