Procurorii DNA de la Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții MIRONESCU VASILICĂ-BOGDĂNEL - comisar șef de poliție, BEZERGHEANU DANIEL - comisar de poliție, GHERHEȘ IOAN - inspector principal de poliție și STOICA IONUȚ-TIBERIU - agent șef de poliție, la data faptelor și în prezent polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, anunță oficial Direcția.
În ordonanța procurorilor se arată că în perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru suspecți menționați anterior, în calitate de polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați la examenul de permis auto (prin intermediul unor instructori auto) sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a fi ajutați să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere.
În concret, candidații la examenul de permis auto ar fi dat sumele respective de bani instructorilor pentru promovarea probei practice, care la rândul lor le-ar fi lăsat în compartimentul portierei dreapta față a autoturismului cu care se desfășura proba practică, iar la finalul probei, înainte de a se da jos din autoturism, polițiștii examinatori ar fi luat sumele astfel lăsate și i-ar fi declarat admiși pe aceștia.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
„În vizită” la Permise Arad...
Surse judiciare arată că cinci angajați de la Permise Arad ar fi fost ridicați și duși la audieri la DNA Timișoara în cadrul unui dosar în care procurorii au cerut documente pentru elucidarea unor prezumtive fapte de corupție.
Sursele citate spun că este vorba despre fapte de dare și luare de mită, respectiv despre oferirea de sume cuprinse între 300 până la 400 de euro.
Banii ar fi fost dați de elevii ai unor scoli auto unora dintre instructori care mai apoi îi pasau în mod presupus unor dintre angajații Serviciului de Permise Arad.
Multe dintre aceste momente in care se ofereau sume de bani de la elevi către instructori care mai apoi ajungeau si la funcționarii publici de la permise Arad au supravegheate tehnic de cate anchetatori.
Banii erau dați uneori în mașină instructorului, alteori după proba practica a elevilor.
Dosarul a plecat de la denunțul unui instructor auto nemulțumit de faptul ca mulți dintre instructorii auto aveau aceste presupuse conexiuni printre funcționarii de la Serviciul Permise.
Era nemulțumit ca mulți elevi mergeau către instructorii auto care erau in relație de interese cu funcționari de la serviciu permise, astfel că în urmă cu aproximativ doi ani a depus un denunț.
Procurorii DNA ridică marți dimineață documente de la Serviciul de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Arad în legătură cu suspiciuni privind presupuse fapte de corupție ce ar fi avut loc la instituția publică, afirmă surse judiciare.
Acestea arată că la acest moment nu sunt emise mandate de percheziție în cazul instituție publice, ceea ce denotă că dosarul DNA este într-o fază incipientă.
Totodată la acest moment nu există suspecți în cază, anchetatorii DNA verificând doar indicii pentru comiterea faptelor suspicionate.
Comentează