Patru palestinieni răniți într-un atac israelian asupra unei mașini

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-02-2025 15:55

Actualizat: 02-02-2025 17:55

Article thumbnail

Sursă foto: dnyuz.com

Cel puțin patru palestinieni sunt răniți după un atac israelian care a avut loc, duminică, asupra unei mașini din apropierea taberei Nuseirat din Fâșia Gaza, au declarat medicii pentru Reuters, potrivit mediafax.

Armata israeliană a declarat că un avion israelian a tras asupra a ceea ce armata a descris ca fiind „un vehicul suspect care se deplasa spre nordul Fâșiei Gaza în afara rutei de inspecție stabilite prin acordul de încetare a focului”.

„IDF (armata israeliană) este pregătită pentru orice scenariu și va continua să ia toate măsurile necesare pentru a contracara orice amenințare imediată la adresa soldaților IDF”, a declarat aceasta, fără a oferi detalii cu privire la impactul loviturii sau la eventuale victime.

De la intrarea în vigoare, la 19 ianuarie, a acordului de încetare a focului între Israel și Hamas, mai mulți palestinieni au fost uciși de forțele israeliene.

Israelul a declarat că forțele sale și-au folosit armele doar în cazurile în care figuri „suspecte”, uneori înarmate, reprezentau un risc pentru forțele israeliene desfășurate în anumite zone din Gaza, așa cum prevede acordul etapizat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri