Patru presupuşi neonazişti au fost arestaţi preventiv în Grecia

Autor: Andrei Radu

Publicat: 10-03-2018

Actualizat: 10-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Patru greci, presupuşi neonazişti şi acuzaţi de apartenenţă la gruparea Combat 18 - Hellas, au fost plasaţi sâmbătă seară în arest preventiv, a informat agenţia elenă de presă ANA, citată de AFP.

Mai multe grupuri s-au dezvoltat în Europa sub denumirea Combat 18, care se referă la ramura armată a grupării neonaziste Blood & Honour - înfiinţată în 1991 -, unul fiind destructurat în Franţa în 2004.

Poliţia a arestat marţi cinci persoane, presupuşi extremişti neonazişti, şi alţi şase a doua zi. Patru au fost eliberaţi, iar trei au fost plasaţi în libertate condiţionată.

Cei patru indivizi arestaţi preventiv au negat apartenenţa la o "organizaţie criminală", dar unii dintre ei au recunoscut că au participat la atacuri împotriva unor localuri pentru migranţi şi ale unor formaţiuni de stânga, a precizat Ana.

Aceste arestări au avut loc după ce, în ultimele luni, s-au înmulţit atacurile comise de membri ai grupărilor de extremă-dreaptă asupra unor localuri pentru migranţi şi ale stângii în Grecia.

Marţi, poliţia a făcut cunoscut că în cursul percheziţiilor au confiscat 50 de kilogram de azotat de amoniu, un îngrăşământ chimic putând fi folosit ca exploziv, "cărţi, manifeste şi simboluri ale extremei-drepte", mai multe boxuri americane şi alte arme.

Potrivit unei surse din rândul poliţiei, suspecţii "aparţin mişcării neonaziste" din Grecia, a cărei vitrină politică este partidul Zori Aurii - al patrulea ca reprezentare în parlament.

Lideri şi numeroşi deputaţi ai formaţiunii neonaziste sunt judecaţi de trei ani pentru înfiinţarea de grupări criminale, asasinate şi violenţe xenofobe şi politice, anunță Agerpres.

Săptămâna trecută, cinci persoane au fost rănite într-un atac comis asupra unui sediu al asociaţiei antifasciste Favela din portul Pireu, în apropiere de Atena.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri