Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru traficanţi de persoane au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă după moartea a 71 de migranţi în Austria

gratii

Patru traficanţi de persoane au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de un tribunal ungar, joi, fiind consideraţi responsabili de moartea a 71 de migranţi ale căror cadavre aflate în descompunere au fost descoperite într-o camionetă de pe o autostradă austriacă în august 2015, relatează Reuters potrivit news.ro.

Judecătorul Erik Mezolaki a afirmat că trei dintre traficanţi nu au opţiunea eliberării condiţionate, iar al patrulea va trebui să stea în închisoare cel puţin 30 de ani.
Un cetăţean din Afganistan şi trei bulgari au fost găsiţi vinovaţi de ucidere din culpă pentru că au refuzat să oprească camioneta frigorifică pentru a deschide uşile şi a pătrunde aer, în ciuda faptului că cei aflaţi înăuntru au cerut acest lucru.
Pasagerii şi-au dat seama că sunt în pericol de a se sufoca aşa că au bătut în uşi şi au ţipat pentru a capta atenţia şoferului, a informat un judecător anul trecut.
Printre cei decedaţi se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii din Siria, Irak şi Afganistan, iar cazul lor a şocat Europa. Acesta a fost cel mai grav astfel de incident care a avut loc în ruta prin Balcani a sutelor de mii de migranţi care fug de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.