Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patrula lui Țepeș, acuzată de romi că ar fi amenințare la adresa României

garzi5

O asociație de romi, Romani Criss, a transmis astăzi, alături de MCA România (Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România) și de Agenția de Monitorizare a Presei, o scrisoare deschisă către Președinția României și Guvernul României prin care solicit desființarea Partidului România Unită condus de deputatul Bogdan Diaconu și a Patrulei lui Vlad Țepeș.

Cele trei asociații au anunțat că au sesizat Parchetul ÎCCJ în vederea desființării PRU, dar și CSAT ”pentru a pune această problemă pe agenda CSAT și a identifica soluțiile necesare pentru apărarea statului de drept în fata acestui atac extremist și antidemocratic”. Conform semnatarilor scrisorii, Patrula lui Țepeș ”constituie un atac direct la adresa ordinii de drept și o amenințare la adresa siguranței naționale, prin aceea că urmărește să se substituie forțelor de ordine abilitate legal, constituind un sistem paralel, o structură de tipul milițiilor paramilitare”. Scrisoarea vine în aceeași zi în care și UDMR a declarat că susține demersurile de desființare a PRU!

Citește și: A prezentat știrile la PRO TV cu sânii la vedere: Gafă sau intenție? / FOTO

Iată textul integral al scrisorii:

”SCRISOARE DESCHISĂ Către:

Președinția României

Guvernul României

În atenția:

Domnului Klaus Iohannis, președintele României,

Domnului Dacian Julien Cioloș, prim-Ministru

STATUL DE DREPT, AMENINTAT DE FORTE PARAMILITARE !

Citeşte şi: Fata unui fost ministru a devenit şef la Antena 3 / FOTO

Stimati domni,

Astăzi, 27 ianuarie 2016, Ziua Internațională a Holocaustului, cu profundă îngrijorare vă supunem atenției o situație al cărei efect negativ asupra democrației și statului de drept din România riscă să arunce țara în negura unui trecut deloc îndepărtat, când un regim politic totalitar a găsit a face diferența dintre majoritate și minoritatea etnică prin acțiuni aducătoare de moarte. Vă solicităm respectuos să luați atitudine în mod public față de acest atac direct la adresa statului de drept și să ne comunicați demersurile legale pe care le-ați întreprins.

De trei zile, în România secolului XXI, a fost înființată o formațiune paramilitară. Scopul declarat al organizației este, conform creatorului si comandantului acesteia, atunci când autoritățile se vor uita în altă parte, 'vom avea noi grijă de acești români asupriți pe care nu-i apără nimeni'. Autorul declaratiei este nimeni altul decât Daniel Ghiță, fost ofițer în cadrul Serviciului de Protectie și Pază (SPP) și actual membru al unui partid cu evidente tendințe de extremă dreaptă.

Citește și: Liviu Dragnea îi dă lovitura finală lui Gabriel Oprea: Anunțul făcut de liderul PSD

Pentru a clarifica situațiile în care 'Patrula Vlad Țepeș' va acționa, fostul campion de arte marțiale a adăugat următoarele : 'Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără câini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi și neajutorați are câștig de cauză. (...) vom colabora cu autoritățile și le vom informa asupra acestor situații, dar dacă autoritățile se vor uita în altă parte, vom avea noi grijă de acești români asupriți pe care nu-i apără nimeni'.

Înființarea organizației paramilitare 'Patrula lui Vlad Țepeș' de către Partidul România Unită, condus de deputatul Bogdan Diaconu, vine ca o confirmare a intentiilor conducerii partidului de a dezvolta propria construcție politică după modelul partidului de extremă dreaptă Jobbik, din Ungaria. La nivelul Uniunii Europene, și nu numai, este foarte bine cunoscută acțiunea Gărzii Maghiare, organizația paramilitară condusă de un fost ministru al apărării din Ungaria, și efectele devastatoare asupra comunităților de romi din țara vecină. Scopul Patrulei lui Vlad Țepeș este similar cu cel al Gărzii Maghiare, formațiunea paramilitară maghiară având drept obiectiv, conform propriului statut: să apere Ungaria, lipsită de apărare fizică, spirituală și intelectuală.

Citește și: Surpriză pentru cei care au iPhone: E unic ce vor putea face pe Facebook

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Vona c. Ungariei, a arătat că statul nu trebuie să aștepte până când o mișcare politică recurge la violență pentru a interveni, statul având dreptul de a lua măsuri preventive pentru a proteja democrația, atunci când s-a stabilit că o asemenea mișcare a început să facă pași concreți în viața publică pentru a implementa principii incompatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, Curtea a apreciat că 'demonstrația din partea actorilor politici a abilității și a dorinței acestora de a organiza o forță paramilitară depășește utilizarea mijloacelor legale și pașnice de a își articula propriile opinii politice' (par. 66). Curtea Europeană arată că 'dacă autoritățile ar fi achiesat la continuarea activităților acestei mișcări prin menținerea existenței lor juridice în forma privilegiată a unei entități recunoscute de legea asocierii, opinia publică ar fi putut percepe acest lucru ca o legitimare din partea statului a acestei amenințări'.

Citește și: Doi turiști au fost ridicați din fața vilei lui Klaus Iohannis din Sibiu pentru că o fotografiau

Considerăm că declarațiile privind acțiunile cu caracter de mobilizare civică în cazul situațiilor de urgență, cum ar fi căderile masive de zăpadă sau inundațiile, au rolul de induce în eroare instituțiile și opinia publică cu privire la scopul real al acțiunii comune a partidului extremist și a organizației paramilitare. Pentru conturarea unei imagini cât mai clare asupra intențiilor noului partid extremist si a brațului său armat, trebuie observat manifestul publicat de Bogdan Diaconu în data de 14 noiembrie 2015, sub titlul 'Ne-am săturat de Europa'. În respectiva luare de poziție, Bogdan Diaconu precizează că 'Ne-am săturat să ne învețe Europa care sunt drepturile infractorilor, minorităților, homosexualilor, pedofililor, musulmanilor, în timp ce noi, românii, nu mai avem decât dreptul să murim în tăcere' (1).

Citește și: PONT Șmecheria de pe Whatsapp pe care nu o știe oricine

Constituția României (2) și legea partidelor politice (3) din România arată cât se poate de clar că nimeni nu este mai presus de lege, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia. Nu în ultimul rând, considerăm că reformele democratice prin care România și-a câștigat un statut bine meritat în organizatii precum Uniunea Europeană și NATO constituie un fundament solid pe care se poate construi în continuare. Revoluția română a costat țara noastră 1166 de vieți omenești (4), iar aceste sacrificii au fost realizate pentru instalarea democratiei si a statului de drept si nicidecum pentru o Românie în care forțele paramilitare extremiste împart dreptatea după bunul plac. Soluția pentru deficiențele instituționale este reforma administrativă și întărirea capacității acestor instituții, în niciun caz înfiintarea de structuri paralele de tip paramilitar. Prin intențiile declarate, Patrula înființată de Partidul România Unită constituie un atac direct la adresa ordinii de drept și o amenințare la adresa siguranței naționale, prin aceea că urmărește să se substituie forțelor de ordine abilitate legal, constituind un sistem paralel, o structură de tipul milițiilor paramilitare.

Citește și: Traian Băsescu, despre ”nefericiții de Ponta și Antonescu”: Dacă nu erau ei, eram în Schengen

Facem precizarea că am sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a iniția demersurile juridice pentru dizolvarea Partidului România Unită, precum și Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a pune această problemă pe agenda CSAT și a identifica soluțiile necesare pentru apărarea statului de drept în fata acestui atac extremist și antidemocratic.

În speranța unei reacții în sprijinul apărării democrației și a statului de drept, vă rog să primiți, Stimați domni, expresia salutărilor noastre distinse”.

Mandache Costică Marian Director executiv Romani CRISS

Maximilian Katz Director MCA Romania

Mircea Valentin Toma Președinte Asociația Agenția de Monitorizare a Presei”.

Citește și: ”Teroristul” care a intrat cu mașina în gardul Guvernului este jurnalist: Detalii despre gestul său

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.