Paul Georgescu se pregăteşte de ultima cursă a Oceans Seven

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 10-07-2024

Actualizat: 10-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Paul Georgescu se pregăteşte să traverseze înot strâmtoarea Tsugaru, Japonia, ultima cursă din proiectul Oceans Seven, unul dintre cele mai dificile proiecte din lume în înotul în ape deschise, şi va organiza la mijlocul lunii septembrie cel mai lung concurs de înot în Marea Neagră, derulat în apele teritoriale româneşti.



Paul Georgescu, desemnat în anul 2021 "Man of the Year" de World Open Water Swimming Association (WOWSA), este singurul înotător român care a finalizat şase din şapte etape ale proiectului Oceans Seven şi se antrenează acum în Turcia, unde înoată opt, nouă kilometri pe zi.

"Este foarte important pentru ţara noastră ca un român să fie pe lista selectă a celor mai valoroşi înotători din lume. Până acum, doar 30 de înotători au reuşit această performanţă", a declarat pentru AGERPRES Paul Georgescu.

Traversarea strâmtorii Tsugaru din Japonia va avea loc în perioada 27-31 iulie



În calitate de preşedinte al Ice Swimming and Open Water Association (ISOWA), Paul Georgescu, a anunţat într-un comunicat de presă că, în perioada 14-15 septembrie, la Jupiter, judeţul Constanţa, va avea loc prima ediţie a concursului AtlantisMan, cea mai lungă cursă organizată vreodată pe riviera de sud a Mării Negre, în România.

Concursul este deschis atât adulţilor, cât şi copiilor, iar cursele care vor avea loc sâmbătă şi duminică vor avea lungimi cuprinse între 250 de metri şi 10 kilometri.

"Campionul naţional en-titre la înotul în ape libere, Andrei Enache, deschide lista concurenţilor. Iar unul dintre invitaţii de onoare este super starul bulgar Petar Stoychev, o figură emblematică a înotului în ape libere şi îngheţate, sportiv cu patru prezenţe la Jocurile Olimpice. Proba de 10 kilometri din cadrul AtlantisMan este primul maraton acvatic organizat vreodată în România, în apele Mării Negre, astfel încât concurenţii vor face parte dintr-un anturaj select. De asemenea, va fi o primă ediţie istorică, deoarece la cursele din ziua a doua se va face un clasament separat pentru şcolile din România care îşi vor trimite elevii la AtlantisMan", se specifică în comunicatul ISOWA.

Oceans Seven este un proiect al WOWSA iniţiat în anul 2008 şi constă în traversarea a şapte canale sau strâmtori din diverse zone ale lumii, înotul în aceste arii fiind considerat periculos din cauza curenţilor din apele respective.

Canalul Tsugaru are o lungime de 19,5 kilometri şi leagă Marea Japoniei de oceanul Pacific



Paul Georgescu este primul român care a finalizat până acum cele şase curse din proiectul Oceans Seven, timpii înregistraţi fiind printre cei mai buni.

ISOWA a organizat anul acesta, în România, prima ediţie a unui Campionat european de înot în ape îngheţate, competiţia reunind la start atât sportivi de performanţă, cât şi sportivi amatori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri