DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pavel Popescu (PNL): 'Domnule Dragnea, nu murdăriți imaginea Parlamentului și a României cu propriile probleme penale. Demisionați'

PNL

“Domnule Dragnea, în numele tuturor colegilor noștri din Parlament, indiferent de partid, dar care nu au probleme penale, vă solicit să vă dați demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, transmite deputatul liberal Pavel Popescu.

“Domnule Dragnea, ne spuneți de ani de zile că trebuie să redăm prestigiul Parlamentului, cea mai importantă instituție dintr-o democrație de tip occidental. Sunt de acord cu dumnevoastră. De aceea, vă cer să vă dați demisia, pentru a nu afecta imaginea Parlamentului. Din păcate, în întreaga lume, principala știre din România a fost că președintele Camerei Deputaților apare într-un dosar de fraudare a fondurilor europene, iar acest lucru afectează atât imaginea instituției cât și a țării noastre”, consideră Pavel Popescu.

Deputatul liberal amintește că Liviu Dragnea a fost deja condamnat pentru fapte asimilate corupției, că este trimis în judecată într-un al doilea dosar și că acum i s-a deschis al treilea dosar, în urma unei sesizări OLAF.

“Domnule Dragnea, vă amintesc că trecutul dumnevoastră infracțional nu vă poate asigura nici măcar un loc de muncă, ca paznic, la Parlament. Cu toate acestea, conduceți această instituție fără cea mai mică jenă”, spune Popescu.

“Domnule Dragnea, nu veți putea păcăli pe toată lumea la nesfârșit. Oamenii care v-au votat înțeleg foarte bine că problemele penale vă aparțin în totalitate și că nu le împărțiți nici cu partidul și nici cu electoratul. În fața procuroriilor și a judecatorilor ați apărut mereu singur, nu alături de electorat. Cei care v-au votat știu foarte bine că ei nu sunt chemați să răspundă pentru fraudarea fondurilor europene. Doar dumnevoastră sunteți”, încheie Pavel Popescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.