[P]Cauți soluții pentru închideri din sticlă, umbrire și automatizări? Le găsești la Comfortex!

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 02-03-2026 12:45

Actualizat: 02-03-2026 12:47

Article thumbnail

Sursă foto: Confortex Energy

În ultimii ani, așteptările pe care le avem de la locuințe s-au schimbat mult. Acum, ne dorim mai multă lumină, mai multă flexibilitate, spații care să se adapteze stilului nostru de viață și un confort superior.

Balconul nu mai este doar un loc de depozitare, terasa nu mai e doar pentru vară, iar ideea de locuință modernă vine la pachet cu soluții inteligente de umbrire și automatizare. Dacă te gândești să faci un upgrade casei sau spațiului comercial, acum e un moment bun să descoperi ce opțiuni există la Comfortex, un brand de top pe piața din România.

Mai mult spațiu, mai multă lumină, cu închiderile din sticlă

Închiderile din sticlă de la Comfortex România au devenit una dintre cele mai apreciate soluții în proiectele rezidențiale și comerciale. O terasă închisă cu sticlă glisantă sau un balcon protejat cu sisteme moderne de sticlă înseamnă extinderea zonei de locuit. Lumina naturală rămâne prezentă, priveliștea nu este fragmentată de profile masive, iar spațiul poate fi utilizabil mult mai mult timp pe parcursul anului.

Sistemele de sticlă glisantă sau cele cu culisare pe verticală sunt cu adevărat flexibile. Poți avea un spațiu complet deschis într-o zi de primăvară și, în câteva secunde, un loc protejat de vânt și ploaie atunci când vremea se schimbă. 

Pe lângă acestea, beneficiile sunt și practice: protecție împotriva intemperiilor, reducerea zgomotului, o mai bună izolare termică și un confort crescut pentru cei care vor să se bucure de terasă sau balcon fără să depindă de capriciile vremii. Aceste soluții se potrivesc atât locuințelor moderne, cât și celor aflate în renovare, dar și spațiilor HoReCa.

Umbrirea inteligentă: pergolele care te ajută să folosești terasa tot anul

Mai este puțin și primăvara își va face apariția. Fără să vrem, parcă, gândul ni se îndreaptă către terasă, la cafeaua savurată afară sau la mesele în familie, în aer liber. Astfel, sistemele de umbrire devin o investiție necesară. Pergolele sunt gândite ca structuri versatile, care oferă atât umbră, cât și protecție la ploaie, fără să afecteze lumina naturală sau aerisirea.

Pergolele retractabile au un acoperiș mobil ce permite deschiderea sau închiderea în funcție de vreme și de momentul zilei. Structura din aluminiu și membrana multistrat asigură rezistență în timp. Există și posibilitatea de a adăuga închideri laterale cu sticlă, ceea ce transformă terasa într-un spațiu care poate fi întrebuințat inclusiv în sezonul rece. 

Pentru cei care își doresc control total asupra luminii și ventilației, pergolele bioclimatice aduc un plus de tehnologie prin lamelele orientabile, care pot fi ajustate manual sau automat, în funcție de soare, vânt sau ploaie. Variantele drepte sau înclinate se integrează ușor în diferite tipuri de arhitectură și răspund nevoilor practice ale fiecărui spațiu.

Comfortex fabrică și pergole cu acoperiș din sticlă, fixe sau retractabile, ideale pentru zonele unde lumina este esențială. Acestea păstrează senzația de deschidere, dar oferă protecție reală împotriva precipitațiilor, fără a încărca vizual spațiul. Indiferent de tipul ales, montajul corect și personalizarea în funcție de dimensiuni, orientare și stilul clădirii sunt esențiale pentru ca pergola să devină o investiție pe termen lung, nu doar un element decorativ.

Automatizări și soluții smart, confortul care se simte în fiecare zi

Un alt trend ce se remarcă în locuințele din România este integrarea automatizărilor în viața de zi cu zi. Tehnologia aduce un nivel de confort care se simte imediat, de la motoare pentru rulouri exterioare și uși de garaj, până la sisteme smart pentru controlul pergolelor sau al închiderilor din sticlă. Umbrirea, accesul sau ventilația din telecomandă sau aplicație mobilă înseamnă mai puțin efort și mai multă adaptabilitate la ritmul tău de viață.

Totodată, aceste soluții aduc și un plus de siguranță și te ajută să folosești mai eficient energia din casă. Rulourile exterioare automatizate contribuie la menținerea unei temperaturi plăcute în interior, iar ușile de garaj și sistemele de acces cresc nivelul de protecție al locuinței. Când toate sunt integrate într-un sistem smart, poți controla rapid diferite funcții, în funcție de momentul zilei sau de nevoile tale. Asta arată că locuința modernă nu mai este doar despre design, ci despre soluții care chiar îți simplifică viața.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri