„Am luat decizia de a ne înscrie în Partidul Mişcarea Populară pentru a sprijini candidatura Elenei Udrea la Preşedinţia României. O
cunoaştem pe doamna preşedinte din perioada în care domnia sa era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru PDL, am
lucrat extrem de bine împreună şi credem că, dintre toţi candidaţii înscrişi în bătălia electorală din această toamnă, este singura care merită sprijinul nostru. E un om muncitor, harnic şi determinat, capabilă să apere interesele românilor în ţară şi în străinătate. Klaus Iohannis este un candidat provenit din USL, care nu reprezintă în nicio formă PDL, şi ştiu că sunt foarte mulţi alţi colegi de partid care gândesc astfel. Îi îndemn pe toţi cei care nu se simt reprezentaţi de un candidat impus, care nu are nicio legătură cu PDL, care nu ştie niciun vers din imnul nostru şi care a venit alături de partid din oportunism, să procedeze la fel. Orice democrat-liberal adevărat ar trebui să o sprijine pe Elena Udrea. Este singura şansă reală de a-l învinge pe Victor Ponta în turul al II-lea al prezidenţialelor din această toamnă”, a declarat fostul prim-vicepreşedinte PDL Brăila, Roman Pandele.
Potrivit presei locale, circa 200 de PDL-isti au trecut la PMP si mai urmeaza si altii.
Comentează