Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PDL cere Avocatului Poporului sa sesizeze CC pentru OUG privind alegerile partiale

avocatul poporului
Anuntul privind acest demers al PDL a fost facut, într-o conferinta de presa, de catre liderul deputatilor PDL, Tinel Gheorghe. El a aratat ca prin Hotarârea Guvernului 199/2014 a fost stabilita data alegerilor partiale pe 25 mai 2014. "Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.12/2014 de modificare a Legii nr.35/2008, aplicabila si alegerilor din 25 mai 2014, a intrat în vigoare în conditiile prevazute de art.115 alin.(5) din Constitutie. Numai ca, intrarea sa în vigoare este la o data care este în interiorul unui an de pâna la desfasurarea alegerilor partiale din data de 25 mai 2014 la care aceasta se refera. Solicitam expres Avocatului Poporului sa atace la Curtea Constitutionala ordonanta de urgenta 12/2014", a adaugat Tinel Gheorghe, potrivit mediafax.ro. În scrisoarea adresata Avocatului Poporului, PDL arata ca prin ordonanta de urgenta 12/2014 este modificata Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, "fiind afectate drepturile politice fundamentale prevazute de art.36 - 38 din Constitutie, care sunt parte din categoria drepturilor electorale". "Astfel, prin pct.1 (referitor la art.29 alin.(10) din Legea nr.35/2008) si pct.2 (referitor la art.48 alin.(17) din Legea nr.35/2008) sunt modificate reguli referitoare la continutul si exercitarea drepturilor politice fundamentale de a alege si de a fi ales. Prin pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului criticata de neconstitutionalitate sunt modificate regulile de continut al drepturilor politice fundamentale mai sus citate referitoare la ceea ce trebuie sa cuprinda propunerile de candidaturi, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul si data nasterii, ocupatia, profesia, iar în cazul aliantelor politice sau electorale, partidul care i-a propus. Partidele politice, aliantele politice sau electorale nu pot propune candidati independenti", arata democrat-liberalii în scrisoare. În opinia PDL, acest text modifica continutul si modul de exercitare a dreptului politic fundamental de a fi ales, prevazut de art.37 din Constitutie, care este un drept electoral. "De asemenea, prin pct.2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului criticata de neconstitutionalitate sunt modificate reguli referitoare la exercitarea drepturilor politice fundamentale de a alege si de a fi ales, care sunt drepturi electorale, privind organizarea într-un singur tur a alegerilor partiale, iar cel mai bine clasat candidat fiind declarat câstigator. În caz de balotaj se va organiza un al doilea tur de scrutin la doua saptamâni de la primul tur, la care vor participa candidatii care se afla în aceasta situatie", a se mai precizeaza în scrisoare. Guvernul a adoptat pe 19 martie o ordonanta de urgenta care modifica Legea 35/2008 privind alegerile parlamentare, actul normativ fiind publicat luni în Monitorul Oficial. "Alegerile partiale se desfasoara într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câstigator. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la doua saptamâni de la primul tur, la care pot participa doar candidatii care se afla în aceasta situatie", se arata în alineatul 17 al articolului 48, modificat prin OUG. Adoptarea ordonantei de urgenta este motivata inclusiv prin faptul ca decizia Curtii Constitutionale 503 din 2010 a declarat neconstitutional alineatul 17 în forma sa initiala. Acesta prevedea: "La alegerile partiale pot participa numai partidele politice si organizatiile cetatenilor apartinând minoritatilor nationale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevazut de prezentul titlu, individual sau într-o alianta politica ori electorala. Alegerile partiale se desfasoara într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câstigator". Motivul pentru care judecatorii constitutionali declarau aceasta prevedere ca fiind neconstitutionala a fost acela ca textul normativ, în forma initiala, nu permitea înscrierea în alegerile partiale a candidatilor independenti. Curtea Constitutionala preciza ca formula "la alegerile partiale pot participa numai partidele politice si organizatiile cetatenilor apartinând minoritatilor nationale" încalca legea fundamentala, deoarece nu permite candidatilor independenti sa participe la scrutin. Totusi, Curtea Constitutionala mentiona ca este justificata interdictia aplicata în cazul partidelor extraparlamentare de a nu putea participa la alegerile partiale, prevedere care nu a mai fost cuprinsa în ordonanta de urgenta a Guvernului. De asemenea, o alta modificare promovata prin ordonanta de urgenta schimba sintagma cuprinsa la articolul 29 alineatul 10 "nu sunt permise candidaturi independente pentru partide politice, aliante politice sau electorale" cu "partidele politice, aliantele politice sau electorale nu pot propune candidaturi independente". Guvernul a publicat, vineri, în Monitorul Oficial actul normativ prin care sunt convocate alegeri partiale în sase colegii uninominale în 25 mai, pentru o parte din mandatele vacante, în Galati, Hunedoara, Ilfov, Satu Mate, Gorj si Bucuresti, termenul limita pentru depunerea candidaturilor fiind 5 mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.