Copreşedintele PNL Vasile Blaga, secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, şi prim-vicepreşedinţii liberali Ludovic Orban, Adriana Săftoiu şi Gheorghe Flutur formează delegaţia liberală care va merge, luni, la discuţiile cu premierul Dacian Cioloş pe marginea modificării legii alegerilor locale.
Prim-vicepreşedintele liberalilor Adriana Săftoiu a precizat, duminică, pentru Agerpres, componenţa delegaţiei şi faptul că întâlnirea dintre premierul Dacian Cioloş şi PNL va avea loc în jurul orei 9,45, la Vila Lac.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu nu va participa la discuţii, fiind plecată, până la sfârşitul săptămânii viitoare, într-o vizită în Statele Unite ale Americii.
Premierul Dacian Cioloş va avea luni întâlniri succesive cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta pe tema modificării legii alegerilor locale, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES.
Discuţiile vor avea loc începând de luni dimineaţă, la Vila Lac.
Pe 18 ianuarie, liberalii au anunţat că îi vor înainta premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanţă de urgenţă a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Iniţial, premierul a afirmat că această solicitare este nedemocratică.
Ulterior, Cioloş a anunţat că va avea discuţii cu partidele în privinţa modificării legislaţiei electorale.
Pe 26 ianuarie, liberalii au transmis o scrisoare Avocatului Poporului în care cereau sesizarea CCR în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate privind legea pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la începutul săptămânii, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că varianta unei ordonanţe de urgenţă pe tema modificării legislaţiei privind alegerea primarului este cea mai bună soluţie.
'Eu consider că implicarea unei instituţii cum este Guvernul României, un guvern tehnocrat, într-un proces care înseamnă alegeri corecte, echitabile, echilibrate, competitive, înseamnă un exerciţiu foarte sănătos. În momentul acesta, opţiunea pe care o văd plauzibilă, rezonabilă, raţională, este cea a ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul poate să o adopte', a adăugat aceasta, subliniind că asumarea răspunderii parlamentare nu poate fi luată în calcul, pe motiv că CCR interzice asumarea răspunderii Guvernului pe acte normative aflate în dezbatere parlamentară.
Pe cine trimite PNL la discuţiile cu Dacian Cioloş
Explorează subiectul
Articole Similare

58
DOCUMENT Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, achiziționa case de vacanță și terenuri în plină pandemie. Ce mai scrie pe declarația de avere
58

1.080
Fost ministru al Muncii, tranșant după proiectul de buget prezentat de premier: 'Nu sunteți o soluție, sunteți o problemă din ce în ce mai mare pentru România'
1.080

38
Felix Stroe îl acuză pe premier de blocarea bugetului: 'Atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa Coaliției'
38

1.328
AUR face praf Comisia Europeană: Prețul gazelor e de șase ori mai mare ca în SUE. Nu se pricep!
1.328

1.650
Nota de plată pentru întâlnirea primarilor: aproape jumătate de milion de euro pentru evenimentul de la București care a reunit edilii de comune
1.650

1.405
'Mesianicul premier' și disputa pe taxe: Daniel Zamfir critică reducerea impozitării pentru multinaționale
1.405

5.196
Scenariul „mazilirii” lui Bolojan
5.196

3.643
VIDEO Sorin Grindeanu a văzut declarațiile lui Ilie Bolojan și vine instant cu replica: O spun încă o dată, ca să fie clar!
3.643

106
VIDEO Ilie Bolojan refuză să-l remanieze pe ministrul Justiției, în ciuda apelurilor din spațiul public
106

1.215
VIDEO Ilie Bolojan admite că în interiorul PNL există un război mocnit: 'Nu toate lucrurile sunt perfecte, vedem diferit situațiile'
1.215

132
Diana Șoșoacă avertizează asupra unei posibile escaladări nucleare în războiul din Ucraina
132

5.170
VIDEO Ilie Bolojan vine cu un model revoluționar pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României
5.170

1.493
VIDEO Bolojan, despre riscul ca litrul de combustibil să ajungă la 10 lei: 'Nu pot face o astfel de predicție, depinde de evoluția crizei din Golf'
1.493

















Comentează