În cadrul dezbaterii electorale de la România TV, Nicușor Dan a abordat subiectul alegerii șefului SRI, exprimându-și punctul de vedere cu privire la criteriile necesare pentru ocuparea acestei funcții-cheie în securitatea statului.
'Mi-aș dor ca șeful SRI să fie cineva din zona de societate civilă, dar cineva cu multă experiență profesională pentru că este o responsabilitate, trebuie să discuți cu structuri, cu societatea, deci trebuie să fie cineva cu experiență.
Președintele propune, parlamentul votează. Nu am un nume la acest moment. Este o discuție în care președintele va numi, iar parlamentul acceptă sau nu, deci va fi o discuție rezonabilă.
Serviciile de informație au rolul lor într-o societate, ele comunică informații către instituțiile relevante, iar eu ca primar general am primit informări de-a lungul timpului. Totuși, rolul serviciilor trebuie să sfârșească în momentul în care au făcut informarea. Mai departe este Parchetul care trebuie să cerceteze', a declarat Nicușor Dan.
De asemenea, Nicușor Dan a mai precizat faptul că în momentul în care le vor expira mandatele, șeful de la DNA și Procurorul General vor fi schimbați.
Comentează