Pe adâncurile Lacului Bicaz se ascund secrete fascinante: o serie de vestigii străvechi, printre care se remarcă lespezi cu semne misterioase, care au fost descoperite în anul 2012 de către un echipaj al Salvamont Neamț. Întrebarea cercetătorilor este cine a fost responsabil pentru aceste relicve enigmatice? Există ipoteze că ele ar putea fi legate de o civilizație străveche, aflată în acele locuri demult înainte de apariția creștinismului.
Lespezile misterioase din Lacul Bicaz au fost descoperite întâmplător, în timpul unui exercițiu de scufundare realizat scafandrii de la Salvamont Neamţ, în 2012.
Raul Papalicef, şeful serviciului judeţean, s-a aflat printre cei care au văzut vestigiile, la o adâncime de 22-30 de metri, pe fundul lacului Bicaz.
„În timpul unui antrenament pe care l-am efectuat cu echipa noastră de scafandri, un instrument de căutare s-a desprins şi a trebuit să coborâm la o adâncime de 22-30 de metri, pe fundul lacului Bicaz, ca să-l recuperăm. În timpul acestei scufundări, atenţia mi-a fost atrasă de nişte inscripţii pe lespezi de piatră concentrate pe un perimetru de 200-300 de metri”, povestea la vremea respectivă Raul Papalicef.
Imaginile video captate de scafandri au fost investigate de specialiști care au ajuns la concluzia că ar putea fi vorba de vestigiile unui cimitir precreştin.
Pe lespezile masive de piatră s-ar afla o serie de simboluri despre care experții cred că au fost realizate în pelasgă, considerată printre primele scrieri din lume, scrie gadgetreport.ro.
Dacă s-ar dovedi acest lucru, ar însemna că lespezile datează de cel puțin 10.000 de ani înaintea erei noastre.
Interesant este că în zonă, la Vadu Rău, o viitură a râului Bistriţa a scos la iveală mai multe tăbliţe ce prezentau de asemenea inscripţii ciudate în scrierea pelasgă.
„Pe tăbliţe sunt incizate o serie de semne figurale abstracte. Asemănarea cu cele descoperite la Tărtăria tocmai aici se produce. Asta m-a făcut să leg descoperirea de la Vadu Rău celei din Alba şi de aici ideea unui alt centru cultural, ce comportă un stadiu precursor al scrierii sumeriene datată pe la 3300 înainte de Hristos“, susţinea istoricul Dumitru Ioniţă în Monitorul de Neamţ.
„Din start trebuie spus că scrisul marchează începuturile istoriei. În preistorie nu exista scris, ci doar semne/simboluri pe artefacte din piatră arsă. Toate aceste artefacte sunt creaţii antropice, create de om, dar nu se poate vorbi de o scriere”, susţine Constantin Preoteasa, cercetător la Centrul Internaţional de Cercetare a Culturii Cucureni din Piatra Neamţ.
Un mister neelucidat și o lipsă majoră de interes
Deși imaginile video captate de pe fundul lacului dovedesc existența acestor vestigii incredibile ca valoare istorică, până acum nimeni nu a declanșat o anchetă arheologică.
„M-am gândit că o să fie o avalanşă de cercetători care să vină să caute ce e cu aceste semne de pe pietre. Nimeni nu m-a întrebat, pe nimeni nu a interesat ce-i cu această descoperire. Zona o ştiu, e undeva pe malul dinspre Ceahlău, sub ape fiind acolo fostul sat Hîrţigi, care a dispărut în anii ’50 prin strămutarea populaţiei înainte de formarea lacului de acumulare. Eu am făcut doar poze atunci şi filmare, pentru că e greu să scoţi pietrele de la 30-40 de metri din apă. În plus, cred că e nevoie şi de o autorizaţie, dar dacă vreo autoritate a statului ne cerea sprijinul, atunci găseam soluţii să le aducem la suprafaţă”, a declarat Raul Papalicef.
Comentează