Pe Sf. Dimitrie l-a știut doar Dumnezeu. Un necunoscut în timpul vieții, as emănat după moarte cu cei mai mari asceți

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este unul dintre acei drepți pe care numai Dumnezeu i-a știut în timpul vieții pământești. Datele biografice sunt aproape inexistente, dar virtuțile sale și minunile de după moarte au făcut să fie asemănat cu cei mai importanți asceți, potrivit Basilica.ro.

Născut în secolul 13, într-un sat pe marginea Lomului, a fost o vreme păstor de vite, apoi s-a retras între stânci pentru liniște și rugăciune. Și în clipa morții a fost, probabil, doar cu Dumnezeu. S-a așezat singur între două pietre și a plecat la ceruri. Ulterior, cinstitul trup i-a fost luat de ape și a fost descoperit în mod minunat unei fete suferinde. Din acel moment a început Dumnezeu să ni-l descopere.

Punctul slab al defensivei României - Cât poate rezista Armata Română în eventualitatea unui atac al Rusiei

Luând în considerare minunile care se făceau prin cinstitele moaște și căutând detalii despre viața Sfântului Dimitrie cel Nou, imnografii l-au asemănat cu cei mai mari asceți ai Ortodoxiei:

„Următor al marelui Antonie” sau „întocmai la obicei cu Onufrie” este numit Sf. Cuvios Dimitrie în acatist, dar și „asemănător cu Pavel Tebeul, la măsura nevoinței” ori „alt Pavel cel Simplu, întru răbdarea umilinței”.

Sfântul Dimitrie cel Nou este asemănat și cu asceții egipteni Ammon, Ahila, Agatonie, Antim, Amonata sau Amonie.

Dar nu numai cu marii cuvioși este comparat, în acatist, Ocrotitorul Bucureștilor, ci și cu profeții Vechiului Testament. Este numit „râvnitor ca un alt Ilie”, „preablândule David” sau „Samuile preasfințite”.

Cum era Sfântul Dimitrie?

Sinaxarele spun că încă de mic, fericitul Dimitrie era foarte evlavios, trăia în rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească.

Asprimea cu care se judeca și dragostea sfântului față de creația lui Dumnezeu se poate vedea din următoarea întâmplare:

Pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii, apoi, mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând desculţ vară şi iarnă, suportând cu bărbăţie gerul iernii şi mersul pe pietre.

Ca monah, îi întrecea pe toţi cu rugăciunea curată a inimii şi cu darul lacrimilor, mânca foarte rar, o dată la câteva zile, dormea foarte puţin, iar ca avere avea doar două haine vechi călugăreşti şi Psaltirea.

„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui!” (Psalm 67:36).