Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pedepse severe pentru conductorii unui treb deraiat în Bulgaria, în 2016, care a provovat pagube incredibile

Mediafax
tren deraiat

Cei doi conductori ai trenului de marfă bulgar încărcat cu cisterne cu propan, a cărui explozie spectaculoasă în 2016 s-a soldat cu şapte morţi şi distrugerea a 20 de imobile, au fost condamnaţi miercuri la 10 şi respectiv 15 ani de închisoare de către justiţia bulgară, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

Tribunalul de primă instanţă din Şumen (nord-est) a concluzionat că viteza excesivă a fost cauza accidentului acestui tren, care a deraiat la sosirea în gara din localitatea Hitrino, în decembrie 2016.

Citește și: Ministrul Finanțelor, chemat la audieri! Pentru ce trebuie să dea explicații

Trenul circula cu 78 km/oră, adică dublul limitei fixate de 40 km/oră. Societatea căreia îi aparţin cisternele afirmă, la rândul său, că macazul ar fi la originea accidentului.

Garnitura transporta spre România peste 20 cisterne cu propilenă şi propan-butan, dintre care una a explodat. Deflagraţia a făcut de asemenea 26 de răniţi şi a distrus circa 20 de case din localitatea menţionată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.