Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pelerinaj la ușa lui Trump - Încă un lider european merge pe urmele lui Viktor Orban

trump orban

Preşedintele polonez Andrzej Duda se va întâlni cu Donald Trump în timpul unei vizite la New York în această săptămână, au declarat marţi presa poloneză şi un oficial al campaniei lui Trump, în timp ce liderii europeni se pregătesc pentru posibilitatea revenirii republicanului la Casa Albă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Conservatorul Duda, al cărui mandat expiră în 2025, a fost unul dintre partenerii internaţionali preferaţi ai lui Trump în timpul preşedinţiei sale. Principalul consilier al preşedintelui polonez a declarat că ei au rămas în contact.

Tabloidul Fakt şi portalul de ştiri WP.pl au citat ambele surse care au declarat că o întâlnire informală ar urma să aibă loc în timpul unei vizite la New York pe care Duda urmează să o facă pentru a se întâlni cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Un oficial al campaniei lui Trump a confirmat că întâlnirea va avea loc. Palatul prezidenţial al Poloniei nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Trump, care a revenit marţi în sala de judecată la New York, unde luni a început primul său proces penal, se află într-o cursă strânsă cu preşedintele american Joe Biden înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Mulţi lideri europeni sunt îngrijoraţi că o altă preşedinţie Trump ar însemna scăderea sprijinului american pentru vecinul polonez Ucraina şi pentru alianţa militară NATO. Polonia este un aliat statornic al Ucrainei şi atât Duda, cât şi premierul liberal Donald Tusk au îndemnat legislatorii americani să aprobe un ajutor militar de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. În timp ce Tusk şi Duda sunt profund divizaţi în legătură cu o serie de probleme interne, ei sunt uniţi în ceea ce priveşte importanţa continuării sprijinului pentru Ucraina.

"Dacă se întâlneşte efectiv (cu Trump), ne aşteptăm ca el să ridice cu fermitate problema de a se poziţiona în mod clar de partea Occidentului şi a Europei în conflictul ucraineano-rus", a declarat Tusk, marţi, reporterilor. El a precizat că ministrul său de externe îl va informa, de asemenea, pe Duda despre importanţa accelerării livrării de arme americane către Polonia.

Premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit şi el cu Trump în martie, afirmând ulterior că fostul preşedinte i-a spus că nu va da bani pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva Rusiei dacă va câştiga din nou preşedinţia SUA.

Tusk a declarat că are impresia că aproape toată lumea din Polonia a înţeles că o victorie a lui Trump ar fi în detrimentul "securităţii Poloniei, a Europei şi a viitorului NATO".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.