SUA desfăşoară baterii Patriot în Irak pentru a-şi proteja trupele vizate în ianuarie de atacurile iraniene cu rachetele balistice, au declarat luni pentru AFP oficiali militari irakieni şi americani, notează Agerpres.
Washingtonul a solicitat autorităţilor irakiene să permită desfăşurarea acestor sisteme de apărare aeriană după ce rachetele trase în luna ianuarie din Iran s-au soldat cu o sută de răniţi la baza aeriană irakiană din Ain al-Assad (vestul ţării), în care continuă să se află sute de soldaţi americani.
Luni, nu era clar dacă Bagdad şi-a dat acordul. Oficiali irakieni au declarat pentru AFP săptămâna trecută că echipamentele americane au fost transportate fără acordul iniţial al Bagdadului, care s-a văzut pus în faţa faptului împlinit.
O serie de baterii Patriot sunt în curs de asamblare la Ain al-Assad de mai bine de o săptămână, au declarat luni pentru AFP oficiali militari americani şi irakieni, sub protecţia anonimatului. Alte baterii Patriot au fost transportate în Erbil, a adăugat oficialul american.
De asemenea, alte două baterii, alcătuite din radare de înaltă performanţă şi rachete de interceptare capabile să distrugă rachete balistice în zbor, se află în Kuweit, în aşteptarea transferului în Irak, a continuat el.
Impunerea desfăşurării bateriilor Patriot ar putea exacerba tensiunile din relaţia Washingtonului cu Bagdadul, care se află deja la cel mai scăzut nivel după ce, în ianuarie, SUA au asasinat în Irak pe generalul iranian Qassem Soleimani şi pe locotenentul său irakian Abu Mehdi al-Muhandis.
Irakul a comunicat deja SUA că refuză desfăşurarea acestor sisteme de apărare deoarece ar putea fi interpretate de puternicul său vecin iranian drept o ameninţare. În plus, guvernul irakian trebuie să răspundă votului parlamentar care cere ca trupele străine, inclusiv soldaţii americani, să părăsească Irakul.
Oficialii irakieni care s-au întâlnit cu comandamentul american al coaliţiei internaţionale anti-jihadiste, au declarat pentru AFP în februarie că Washingtonul ar putea acorda garanţii prin reducerea numărului de soldaţi din Irak. În ultimele săptămâni, sute de soldaţi ai coaliţiei, printre care însă puţini americani, au părăsit Irakul, oficial de teama noului coronavirus şi pentru a sprijini serviciile publice din ţările de origine.
După reducerea efectivelor coaliţiei, părăsirea a cinci baze în ultimele zile şi instalarea bateriilor Patriot, comandamentul american "poate acum să îşi protejeze mai bine trupele, regrupate în mai puţine baze, mai bine securizate", a declarat un diplomat occidental pentru AFP.
Prim-ministrul irakian Adel Abdel Mahdi a denunţat luni într-o declaraţie oficială "survoluri neautorizate ale bazelor irakiene" unde staţionează poliţişti, soldaţi şi paramilitari pro-iranieni ai coaliţiei Hashd al-Shaabi, integraţi în structurile statului irakian.
Şeful executivului nu a menţionat Washingtonul, dar ofiţeri de rang superior din cadrul coaliţiei au informat AFP că se realizează în continuare survoluri pe teritoriul irakian fără solicitarea, în prealabil, a acordului autorităţilor locale.
SUA acuză facţiuni din Hashd al-Shaabi că se află în spatele celor aproximativ 20 de atacuri din ultimele 6 luni, care care au vizat interese străine în Irak şi, în principal, pe cele americane.
Pentagonul desfăşoară baterii Patriot în Irak
București
11°C
Articole Similare

416
Nostradamusul Chinei avertizează: După ce a prezis războiul din Iran acum face previziuni despre Europa
416

679
În doar doi ani, Iranul a reconstruit Hezbollah. Comandamentul militar a fost schimbat din temelie pentru a face față războiului
679

1.005
Lovitură pentru utilizatorii de trotinete: reguli noi și amenzi uriașe din mai 2026. Înmatricularea devine obligatorie
1.005

2.698
Iranul pune condiții clare pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu
2.698

2.255
Se formează o mare coaliție internațională, din care face parte și România: SUA anunță că au lovit puternic în Strâmtoarea Ormuz, dar au nevoie de ajutor
2.255

62
VIDEO Cum funcționează robotul bizar care te transformă în „centaur” - Invenția a făcut furori pe internet: „E ca și cum ai conduce o mașină stând pe capotă”
62

2.651
Noul lider al Iranului devine ”fantoma Orientului”: Nici măcar puternicele servicii de informații nu reușesc sub nicio formă să-l găsească
2.651

3.000
A fost descoperit unul dintre cele mai terifiante locuri de pe Pământ: Zona în care până și animalele se tem să meargă
3.000

3.479
Israelul dă o lovitură strategică. A lansat un val masiv de bombardamente cu o țintă clară: instalaţiilor de producere a rachetelor balistice din Teheran
3.479

2.886
Cele 5 țări din lume care pot lovi Statele Unite cu arme nucleare
2.886

31
Refuzul prevenției la nou-născuți ia amploare: Medicii avertizează asupra unui risc real, alimentat de neîncredere și dezinformare
31

2.285
Cine conduce cu adevărat Iranul și cât de reală este amenințarea pentru România: explicațiile jurnalistei Carmen Gavrilă
2.285

158
Ucraina semnalează o escaladare a confruntărilor și susține că Rusia a suferit pierderi masive
158
















Comentează