Pentagonul sprijină iniţiative private ale foştilor combatanţi care încearcă să-i ajute pe afganii aflaţi în situaţia de a-şi părăsi ţara, unde talibanii au preluat puterea în urmă cu o lună, a anunţat luni purtătorul de cuvânt John Kirby, informează agenţia France Presse.
Ministrul apărării american Lloyd Austin ''împărtăşeşte îngrijorarea pe care multe dintre aceste grupuri ale foştilor combatanţi şi aceşti veterani o au cu privire la aliaţii noştri afgani care încă se află acolo şi care vor să părăsească ţara. Credem că avem o obligaţie sacră faţă de cei care ne-au ajutat timp de 20 de ani'', a indicat Kirby într-o conferinţă de presă.
Numeroşi foşti militari americani care au luptat în Afganistan au ţinut legătura în continuare cu colegii lor din armata afgană sau cu interpreţii afgani.
Foşti militari din forţele speciale americane s-au deplasat la Kabul pentru o misiune neoficială, pe care au numit-o 'Pineapple Express', pentru a-i extrage din Afganistan pe foştii soldaţi de elită afgani şi pe interpreţi.
John Kirby a rămas vag în legătură cu maniera în care Pentagonul ar intenţiona să continue să sprijine aceste grupuri. ''Nu există rol militar activ în aceste eforturi'', a precizat el.
Pentagonul sprijină iniţiative private ale foştilor combatanţi care încearcă să-i ajute pe foștii aliați afganii
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

76
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
76

484
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
484

1.081
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
1.081

236
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
236

341
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
341

1.174
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.174

837
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
837

1.536
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.536

36
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
36

2.606
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.606

3.820
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.820

239
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
239

145
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
145
















Comentează