Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PER îi cere ministrului Răzvan Cuc demiterea conducerii CNAIR, în frunte cu Narcis Neaga

per.ro
sigla PER - Partidul Ecologist Roman

PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN prezintă situația gravă privind stadiul de construcție a unor lucrări de infrastructură rutieră, precum și întârzierile și blocajele constatate din cauza incompetenței conducerii CNAIR SA. Din acest motiv, îi solicităm IMPERATIV ministrului Răzvan Cuc, demiterea întregii conduceri a companiei nationale, în frunte cu Narcis Ștefan Neaga.

Deși situația este jalnică la nivelul proiectelor prioritare, constructorii ar putea, totuși, să facă progrese considerabile. Date fiind condițiile bune de relief, proiectul Craiova - Pitești s-ar putea finaliza în 18 luni. Din păcate, timpul nu pare să fie un aliat al CNAIR dacă ne gândim și la SUPLACU-BORȘ, unde, din iulie anul trecut, de când a fost semnat primul raport de evaluare, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu a stabilit câștigătorii.Procedura exproprierilor pare să fie neclară în cazurile ASTALDI și STRACO, pe tronsonul de autostrada TÂRGU MUREȘ - OGRA. Terenurile reprezintă și ele “dușmani” în realizarea proiectelor importante. Spre exemplu, pe cei 5 km de la Biharia, CNAIR-ul “are probleme” în acest sens. La Lotul 4 din Autostrada LUGOJ - DEVA , aceștia au dificultăți mari cu dealul care alunecă pentru că, după cum știm, sub conducerea lui Narcis Prăbușitoru' au fost două alunecări de teren, anul trecut. În orice caz, lucrarea nu se poate finaliza sub nicio formă anul acesta, mai ales că, Narcis Neaga nu a făcut ceva concret în această direcție, până în prezent. Cum soluția nu este stabilită definitiv, se înțelege că nici constructorul nu își va băga banii în lucrare, întrucât CNAIR nu a prezentat o soluție de suplimentare a valorii acesteia.În cazul lucrării de la Bacău, sunt semnalate descărcări arheologice și există probleme în privința acordului Hidroelectrica pentru pod. Ar trebui să fie două pile în interiorul canalului, iar Hidroelectrica nu este de-acord, întrucât secarea canalului pe durata cât va lucra constructorul, poate declanșa probleme cu apa din incintele de palplanșe. Mai mult, dacă acel canal va fi secat, Hidroelectrica riscă să pierdă producția de energie.

Citește și: Vânătoare de scheleți pe scena politică

Între timp, Narcis Neaga a repus în funcție la DRDP Cluj un personaj DECLARAT INCOMPATIBIL de către ÎCCJ. De mâine, Partidul Ecologist Român va publica pasaje din raportul Curții de Conturi de la DRDP Cluj, unde s-a furat PE RUPTE.Vom devoala, astfel, mafia și complicitățile la care, iată, prin INACȚIUNE, devine părtaș, chiar ministrul Răzvan Cuc, sub bagheta Partidului Social Democrat, potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.